Nea Costică are decizia de ieşire la pensie în buzunar şi i-a invitat pe poliţiştii locali la un suc pentru a sărbători împreuna evenimentul.
În urmă cu ceva timp, poliţiştii locali braşoveni l-au găsit pe bărbatul din Botoşani, adoptat cu mai multe zeci de ani în urmă de Braşov, într-un adăpost improvizat de pe Dealul Melcilor. De 5 ani locuia într-un cort, lângă bazinul de apă.
După ce au stat de vorbă cu el, cei puşi să vegheze la respectarea ordinii şi liniştii publice din oraş au aflat că nea Costică muncise la o întreprindere din Braşov timp de mai multe zeci de ani, iar acum era fără casă, scrie bzb.ro. Polițiştii locali l-au ajutat să facă demersurile legale pentru primirea pensiei şi l-au dus la Centrul pentru persoane fără adăpost.
„Poliţiştii locali şi reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Braşov nu doar că au reuşit să îl ajute să obţină noile documente de identitate şi să îi asigure un acoperiş deasupra capului, ci au făcut tot ceea ce le-a stat în putinţă pentru că omul să poată beneficia de pensie. Astfel, decizia de ieşire la pensie a ajuns în posesia lui nea Costică, ţinând cont că la cei 64 de ani, el nu avea niciun venit, deşi a muncit o viaţă într-o uzină braşoveană, dar şi în construcţii. Impresionaţi de situaţia extrem de dificilă în care se afla, poliţiştii locali l-au convins, la sfârşitul lunii aprilie, să îşi mute «locuinţa» la Centrul pentru Persoane Fără Adăpost”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Braşov, Anca Lăutaru.
Acum, nea Costică s-a obişnuit la centru şi spune că nu se mai vede trăind pe străzi.
(Foto. bzb.ro)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: