Se aflau în zona centrală a municipiului Botoșani o autospecială a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, o mașină de teren cu aceeași inscripție, o dubă de Poliție, mai mulți pompieri, un polițist și un jandarm. Toate aceste resurse ale statului au fost puse pe drumuri din cauza unei…candele.
Astfel de apeluri sunt frecvente din partea botoșănenilor care fac concurs de inconștiență. Este suficient să fie observată o dâră de fum sau o urmă de carburant, scursă dintr-o mașină, că se pune mâna pe telefon și se sună de îndată la 112. Când este suficientă o singură bătaie în ușa vecinului pentru a-și stinge candela, de exemplu.
Nu, a fost nevoie de atâția oameni care să ajungă la blocul din Piața Revoluției, la apartamentul de la etajul doi al unui anume Viorel Aprozeanu care și-a aprins o candelă și a lăsat-o mai apoi nesupravegheată. Iar acesta a fost ”marele incendiu” pentru care militarii și polițiștii au fost scoși din unitate. (G.E.)
[[galerie-foto]]