Dan Condurache s-a născut în 26 iulie 1952, la Dorohoi, în județul Botoșani. A copilărit la Stâncești, la bunici, de unde păstrează și astăzi amintiri.
Face parte din istoria teatrului și filmului românesc, un actor care a rămas legat pentru totdeauna sufletește de meleagurile natale.
Îşi aminteşte cu nostalgie de mulţi dintre profesorii minunaţi din timpul şcolii. Nu uită cum a luat nota 2 la muzică (nu a ştiut câte opere a scris Beethoven) şi nici cum l-a pisat până în clasa a VIII-a doamna profesor Enescu cu gramatica limbii române.
A absolvit un liceu cu profil real în orașul natal Dorohoi, apoi a hotărât să plece la București, să dea admitere la teatru. Unde a si fost admis.
În 1975 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesorilor Octavian Cotescu și Ovidiu Schumacher.
S-a format sub influența marelui actor Octavian Cotescu, născut de asemenea la Dorohoi.
"Emoții nu am avut, pentru că eram antrenat de domnul Cotescu, care era în stare să facă actor și dintr-o trestie, cu singura condiție ca trestia să gândească", spune Dan Condurache.
Din 1975 a jucat la Teatrul Mic din capitală. Are zeci de roluri interpretate, dar debutul are loc cu spectacolele „Nu suntem îngeri” de Paul Ioachim – rolul Petre și „Galileo Galilei” de Umberto Eco – rolul călugărului tânăr.
„Nu mai am timp să trag concluzii despre viaţa mea. Nu mai am timp să lucrez la actorul care aş fi vrut să fiu sau pe care l-ar fi vrut alţii să fie. Atunci când am hotărât să mă fac actor erau alte vremuri, în sensul că aveai la dispoziţie doar Politehnică, la Iaşi, sau Medicina, alte perspective nu existau. Nici informaţii nu erau cum sunt acum. Am avut şansa să intru la Teatru, dar nu consider că e un merit”, spune Dan Condurache
Își amintește și astăzi de profesorul din facultate, Octavian Cotescu, care le spunea: „Când cei care încearcă să slujească adevărul teatral vor fi din ce în ce mai puţini, iar cei care nici măcar nu încearcă să slujească adevărul vor fi majoritari, lumea le va da dreptate celor din urmă“.
Teatrul Mic:
Franco Laspiga, "Să-i îmbrăcăm pe cei goi", de Luigi Pirandello
Gotz, "Diavolul şi bunul Dumnezeu", de J.P. Sartre
Woland, "Maestrul şi Margareta", de Mihail Bulgakov
Philip Yvonne, "Principesa Burgundiei", de W. Gombrowitz
Coriolan, "Coriolan", de W. Shakespeare
Peer Gynt "Peer Gynt", de H. Ibsen
Marchizul, "Jacques şi stăpânul său", de Milan Kundera
Geoffrey, "Pluralul englezesc", de Alan Ayckbourn
John Smith, "Bigamul", de Ray Cooney
Shylock, "Neguţătorul din Veneţia", de W. Shakespeare
Ilija Čvorovici, "Spionul balcanic", de Dusan Kovacevici
Teatru TV:
"Egmont", de J. W. Goethe
"Moartea unui comis-voiajor", de Arthur Miller
"Prizonier la Auschwitz", de Alain Bosquet
Cinematografie:
Producţii româneşti:
"La capătul liniei", regizor Dinu Tănase
"Emisia continuă", regizor Dinu Tănase
"Întunecare", regizor Alexandru Tatos
"Furtuna în Pacific", regizor Nicu Stan
"Trenul de aur", regizor B. Poremba (co-producţie româno-poloneză)
"Moara lui Califar", regizor Şerban Marinescu
"Domnişoara Aurica", regizor Şerban Marinescu
"Bătălia din umbră", regizor Andrei Blaier
"Somnul insulei", regizor Mircea Veroiu
"Acasă", regia Constantin Vaeni
"Rămânerea", regizor Laurenţiu Damian
"Drumul câinilor", regizor Laurenţiu Damian
"Sezonul pescăruşilor", regizor Nicolae Opritescu
"Kilometrul 36", regizor Anghel Mora 2
"Balanţa", realizator Lucian Pintilie
"Vulpe-vânător", regizor Stere Gulea (co-producţie româno-germană)
"Stare de fapt", regizor Stere Gulea
Producţii străine:
"Trădarea", regizor Radu Mihaileanu (FR)
"Evadarea", regizor Jacek Gasiorowski (M6)
"Moarte prin procură", regizor Claude-Michel Rome
"Pasiune mortală", regizor Claude-Michel Rome
"Corp delict", regizor Claude-Michel Rome (M6)
"Semnul dragostei", regizorG. Kratz (SATEL)
Televiziune:
Rolul Don Antonucci (Luciano), în telenovela "Regina", o producţie Promance International, o companie MediaPro Pictures pentru ACASĂ
Nominalizări şi premii:
Premiul de merit pentru interpretare: Gotz, decernat de ATM/UNITER, 1982
Premiul de merit pentru interpretare, decernat de Asociaţia Cineaştilor din România, 1986
Premiul de merit pentru interpretare a unui rol masculin, decernat de Asociaţia Cineaştilor din România, 1990
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: