Pentru prima dată de la venirea pe banca ieșenilor, spectatorii prezenți la meci i-au cerut demisia antrenorului gazdelor. Scandările au început spre sfârșitul meciului CSM Poli Iași – FC Botoșani 0 – 1 și s-au întețit după ce fluierul final a consfințit victoria oaspeților.
Nicolo Napoli nu a dat însă nici un semn că s-ar gândi să renunțe la post. A recunoscut că echipa pe care o pregătește a jucat foarte prost, dar a vorbit despre ceea ce va face în noua săptămână pentru o evoluție mult mai bună etapa viitoare, cu Dinamo.
Explicațiile și planurile le-a prezentat în aceeași combinație româno-italiană în care continuă să vorbească deși are 13 ani de când antrenează în România.
”Am făcut un meci foarte prost, din partea di tutti fotbalisti meu, principal (...). Multi fotbalisti non erano bine. S-a intamplat-o asta, dar acum in settimana vorbim cu băieții, vediamo puțin ce s-a întâmplat, să ne pregătim pentru că avem un meci foarte greu a București”,
Nicolo Napoli, antrenor CSM Poli Iași.
Tehnicianul italian a pus eșecul și pe seama faptului că ieşenii nu au reușit să se lege mai mult de patru-cinci pase consecutive, în schimb... ”bagamo mingea lunga”, ”am fatto due-tre ocazii, due-tre centrare, dar puțino per cum am giocato noi”.
Nicolo Napoli este al doilea cel mai longeviv antrenor din Liga 1, el antrenând din 2014 formația din Copou.