Muzeu inaugurat și târg cu tradiție la Popăuți, Ionică Nechifor a cerut sprijinul prefectului: Trebuie să-l ducem la un alt nivel

O serie de evenimente vor avea loc în perioada 30 aprilie – 1 mai la Stațiunea de Cercetare Popăuți.

 

Pe 30 aprilie va fi inaugurat Muzeul Karakul, iar pe 1 mai va avea loc Târgul Expozițional de Miei, Pielicele, Plante Tehnice și Produse Tradiționale.

 

Ionică Nechifor a participat astăzi la ședința Colegiului Prefectural și a solicitat sprijinul prefectului Sorin Cornilă.

 

„Mă aștept la un aflux puternic în această perioadă dar fiind faptul și 1 mai. De ce cer sprijinul dvs și al instituțiilor din domeniu? Nu îmi mai doresc ca acest eveniment să fie o sărbătoare câmpenească. Trebuie să ia o altă conotație de acum, o altă etapă și vorbesc de acele workshop-uri pe care trebuie să le țină fiecare instituție implicată în agricultură pe de o parte pentru informarea fermierilor, dar și a cetățenilor dornici să participe la un astfel de workshop. Pentru organizarea evenimentului e nevoie de implicarea mai multor instituții. Sigur aveți pârghiile de a implica instituțiile pe care le aveți în coordonare ca și reprezentant al Guvernului,

 

Eu cred că acest eveniment trebuie să-l ducem la un alt nivel, să-l păstrăm, în așa fel încât să ne promovăm valorile noastre”,

Ionică Nechifor, director Stațiunea de Cercetare Popăuți.

 

Reprezentantul Guvernului în teritoriu l-a felicitat pentru evenimentul organizat.

 

„În ceea ce privește sprijinul pentru organizarea acestui târg de tradiție în județul nostru într-un cadru legal aveți sprijinul Instituției Prefectului și al instituțiilor de profil. Felicitări pentru această organizare și mult succes!”,

Sorin Cornilă, prefect

 

La eveniment vor fi prezenți fermieri din toată zona Moldovei, dar de asemenea va fi invitat și ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu.