Mutare ȘOC: Cel mai vechi jucător al FC Botoșani a plecat la Chiajna

Concordia Chiajna n-a câștigat în acest sezon de Liga 1, având doar două egaluri în 8 partide. E penultima în clasament, iar Vasile Miriuță a început să facă curățenie în lot.

 

Toni Tipurici, Josip Zeba, Patrice Feussi, Valentin Munteanu și Virgil Drăghia se vor despărți de formația ilfoveană, anunță TV Digisport.


Chiajna nu stă însă degeaba, iar în locul acestora vor veni alți trei fotbaliști. Este vorba despre Cristi Bud, Dan Bucșa și Andrei Patache.


Ultimul este nimeni altul decât fundașul dreapta al FC Botoșani, care s-a despărțit amiabil de club săptămâna aceasta, în condițiile în care la roș-alb-albaștri tocmai fusese adus Andrei Dumitraș de la Viitorul, iar în echipă erau deja trei jucători pe același post.


Patache a mai fost și în vară la un pas de o despărțire de clubul fanion al județului, însă până la urmă a semnat un nou contract, căruia tocmai i-a pus capăt după ce și în acest sezon a prins rar primul 11.


El era cel mai vechi component al FC Botoșani, evoluând ani buni și în Liga 2, întreaga sa carieră fiind practic legată până acum de acest club.

 

 

DESCARCĂ GRATUIT APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store