Mură-n gură pentru irigații : Statul aruncă cu bani în agricultori

Județul Botoșani a traversat una dintre cele mai negre veri din ultimele decenii, poate și mai mult având în vedere că până și cei mai bătrâni oameni de la sate au povestit că nu au mai întâmpinat o asemenea secetă.

 

Istoria s-ar putea repeta, sau nu, anul viitor. Însă, agricultorii își pot lua măsuri de precauție din timp, iar ministerul le întinde o mână de ajutor sub forma unui proiect ce se află în dezbatere publică pe site-ul oficial. 

”O schemă de ajutor de minimis privind sectorul de irigații. Ceea ce noi am discutat, Ministerul Agriculturii chiar a pus în practică. Este vorba despre un ajutor ce se va acorda organizațiilor de utilizatorilor de apă pentru anii 2017 – 2018  și 2019, este vorba despre o perioadă de trei ani de zile”
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani

Adică, cu alte cuvinte, statul vine și suportă cheltuielile cu energia electrică și cu apa consumată din sistemul de irigații, pe baza unor facturi emise de utilizatori acestora. 

”Sprijinul acordat este destul de important din punctul meu de vedere, este echivalentul a 200.000 de euro, aproximativ 900.000 de lei pentru fiecare beneficiar. Cererile lunare de ajutor de minimis se vor depune la Direcția Agricolă Județeană”
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani

Prefectul a făcut un apel public pentru finalizarea hârtiilor necesare pentru ca tot mai mulți agricultori să fie constituiți în asociații ale utilizatorilor de apă. 

”Se mai dorește înființarea a încă patru organizații de utilizatori de apă în zonele Stânca, Hănești, Săveni și în aval de Cătămărăști, deci teoretic ar exista premizele pentru a iriga în județul Botoșani în jur de 8.000 de hectare de teren, ceea ce ar fi un început bun în condițiile în care chiar se vor acorda bani” 
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani

De asemenea, prefectul a sugerat și o bună organizare din partea societăților agricole pentru atragerea acestor fonduri care, se vor raporta de la an la an, până în 2019, în cazul în care nu sunt cheltuiți.