Muniție găsită în pădurea Ipotești de o ”căutătoare de comori” - FOTOGALERIE

Elementul de muniție a fost ridicat și transportat în poligonul militar de la Copălău, în vederea distrugerii la o dată ulterioară.

 

Un element de muniție rămas neexplodat din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost descoperit duminică, în pădurea Ipotești, de o femeie pasionată de detecția de metale.

 

Realizând pericolul, aceasta a chemat în sprijin pirotehnicienii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoșani.

 

Echipa pirotehnică a constatat că este vorba de un proiectil exploziv, calibru 75 mm, în perfectă stare de funcționare și care putea exploda la orice atingere mecanică.

 

Dacă se întâmplă să găsiți obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce seamănă cu elemente de muniţie neexplodată trebuie să respectați următoarele reguli:

 

-  să nu le mișcați de pe locurile pe care se află;

-  să nu le desfaceți şi să nu le predați operatorilor economici;

-  să nu le introduceți în clădiri, încăperi sau locuinţe;

-  să nu le folosiți pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;

-  să nu le loviți, să nu le tăiați şi să nu le demontați;

-  să nu folosiți focul deschis în apropierea acestora.