Most Wanted de Botoșani: Tânăr de 32 de ani căutat internațional pentru tentativă de omor 

Un bărbat de 32 de ani din Botoșani este dat în urmărire generală, după ce a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru tentativă de omor calificat.

 

Sentința a venit luna trecută, dar polițiștii nu l-au găsit până acum pe individ.

 

Alin Petru Grumeza a fost trimis în judecată, după o faptă petrecută în ajunul Crăciunului, în 2017. 

 

Atunci, după ce a consumat alcool, s-a dus acasă la un vecin și l-a rănit grav la cap cu o armă albă. Victima avea să fie salvată apoi de medici.

 

Trimis în judecată, suspectul nu s-a prezentat niciodată în față instanței. Apoi a dispărut fără urmă. Cine poate da informații utile pentru prinderea lui este rugat să sune la 112.

 

Când o persoană este dată în urmărire generală, autoritățile emit un mandat de arestare și încearcă să localizeze și să rețină persoana în cauză. Aceasta poate implica cooperarea între diferite agenții de aplicare a legii, inclusiv poliția locală, poliția națională, agențiile federale și organizațiile internaționale de aplicare a legii, în funcție de circumstanțe și de jurisdicție.