Moş Nicolae adus în Parcul Junior de femeile liberale  - GALERIE FOTO&VIDEO

 

Copiii cuminţi care au trecut în cursul zilei de 6 decembrie 2011 prin Parcul Junior au avut parte de o surpriză extrem de plăcută. L-au întâlnit pe cel care le aduce dulciuri şi jucării în ultima lună din an, nimeni altul decât Moş Nicolae cel care îi pregăteşte sosirea celuilalt frate de-al său, Moş Crăciun. L-au ghidat pe Moş Nicolae spre Parcul Junior, doamnele din cadrul Partidului Naţional Liberal şi l-au ajutat în a împărţi cadouri celor mici.

Pe ritmuri de colinde şi în atmosferă de sărbătoare, reprezentantele sexului frumos din Organizaţia de Femei a PNL au început să împodobească un brad din parcul Junior. Trecătorii care s-au aflat în preajmă s-au oprit pentru o clipă pentru a prinde un crâmpei din atmosfera de sărbătoare însă cei mai încântaţi au fost copiii care au primit daruri. „Am pregătit 200 de pacheţele pentru copii pentru că astăzi este Moş Nicolae şi încercăm să fim şi noi alături de cei mai puţin norocoşi, o jucărie, cu dulciuri, colăcei, nuci, fructe de sezon, cu ceea ce se dă de obicei la sărbătorile de iarnă. Cine va trece pe aici şi va dori va primi câte un pacheţel. Este o acţiune pur şi simplu de suflet cum facem noi femeile de obicei. Şi pentru că acesta este parcul liberalilor fiind statuia lui Ion Pillat, marele liberal din cadrul PNL, ne-am gândit că trebuie să permanentizăm şi să insuflăm oamenilor ideile liberaliste şi să atragem pe cei care doresc să vină aici şi să sărbătorim în parcul liberalilor, care aşa a fost decretizat. Împodobim doar acest brad, este un gest simbolic”, a declarat Cristina Panait, preşedinte Organizaţia de Femei PNL.  Pe lângă dulciuri, fructe sau jucării, micuţii au primit şi baloane în culorile formaţiunii politice, galben - albastru.
„Astăzi este o zi specială”
Evident prezentă la acţiunea de astăzi a fost şi liberala Cătălina Lupaşcu care s-a alăturat colegelor sale şi i-a îmbiat pe copiii care se aflau în trecere să se apropie de zona în care erau cadourile pentru a-l întâmpina pe Moş Nicolae. „Astăzi este o zi specială, a copiilor, o zi în care Organizaţia de Femei a liberalilor îşi doreşte să fie alături de copiii din oraşul Botoşani şi nu numai. Copiii care astăzi vor trece prin parc vor primi dulciuri şi jucării, pe care le-am primit şi noi de la colegii noştri printr-o donaţie şi vom încerca să serbăm alături de copii această frumoasă zi”, a afirmat şi Cătălina Lupaşcu. Cele 200 de cadouri au fost achiziţionate prin efortul depus de membrii PNL.
Gabriela ERDIC