Moş Nicolae a ocolit centrele de plasament

 

centru plasament prietenia (Medium)Cu toate că şi-au pregătit ghetuţele pentru ca Moş Nicolae să lase şi lor cîte o mică atenţie, cei aproximativ 1.000 de copii care se află în grija statului, au fost ocoliţi în acest an, iar moşul nu s-a dovedit a fi darnic şi cu ei. Motivul este evident bugetul limitat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care nu a permis cumpărarea a măcar unui pachet minim de doina nacu (Medium)dulciuri pentru copiii instituţionalizaţi. Totuşi, o speranţă ar mai fi în privinţa lui Moş Crăciun, care ar putea fi mai darnic. „Copiii din centrele de plasament nu au primit deocamdată nimic, noi le pregătim cadouri de Moş Crăciun, în afară de faptul că au avut un menu mai deosebit, în rest nimic, suntem la buget de austeritate şi ţinem banii pentru Moş Crăciun”, a declarat Doina Nacu, director economic Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.