Municipalitatea vrea să implementeze până în sărbători sistemul de plată a taxei de parcare la Botoşani. Această metodă, mai accesibilă pentru conducătorii auto care nu au la îndemână fise, presupune un cost suplimentar din partea şoferilor, respectiv cel de 6 cenţi pentru un SMS, pe lângă suma care reprezintă contravaloarea plătită pentru locul de parcare.
Potrivit viceprimarului Florin Ghiorghiţă, deja înţelegerea contractuală cu firma care se va ocupa de implementarea acestui sistem se află în atenţia juriştilor din aparatul de specialitate a Primăriei. „Până în sărbători vrem să îi dăm drumul, cel târziu până pe 1 ianuarie. Sistemul este simplu, se face un contract cu operatorii de telefonie mobilă, noi vrem cu toţi cei trei mari operatori de telefonie mobilă, se montează un server în oraş, serverul respectiv e conectat la aplicaţia respectivă, operatorul le dă un gen de telefon android celor care verifică dacă s-a plătit taxa de parcare, se pune în dreptul numărului de înmatriculare a maşinii şi apare dacă a plătit sau nu, roşu nu a plătit, verde înseamnă că este în regulă. De asemenea, omul când trimite mesajul, primeşte imediat un altul de confirmare pe telefon, fără să fie contracost”, a declarat Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului Botoşani. Firmei care se va ocupa de acest sistem de plată cu telefonul mobil îi va reveni câte un cent pentru fiecare SMS trimis. De asemenea, din 2012, Primăria doreşte şi implementarea sistemului de plată cu cardul. (G.E.)