Moruțan de senzație: Gol și pasă de gol în jumătate de oră; Becali, anunț de 100 de milioane euro

Intrat în minutul 64 al meciului FCSB - Poli Iași, fostul decar al FC Botoșani a pasat pentru 3 - 0 și a marcat pentru 4 - 0.

 

FCSB a trecut de Poli Iași, scor 4-0. Gigi Becali a anunțat că va transfera un fundaș central în locul lui Mihai Bălașa și că îi va pune o clauză specială lui Olimpiu Moruțan.

 

"Normal, la valoarea echipei noastre, așa ar trebui să fie toate meciurile. Cum a fost și cu Rudar. O să vedeți că așa vor fi toate meciurile în afara celor cu Craiova, CFR, Viitorul și Dinamo.

 

N-a mai avut Steaua un număr 10  de mulți ani. E fotbalist adevărat.

 

Ne trebuie totuși un fundaș central, că e belea mare. O să vină marți. Mâine vine impresarul lui, marți vine președintele clubului cu jucătorul. Vine ca titular! Poate Bălașa se concentrează mai bine dacă are concurență. Se întâmplă ceva cu el, deși i-am făcut salariul de 15 mii de euro.

 

Dennis Man e de vânzare peste 2 ani, iar Moruțan peste 3 ani. Lui Moruțan îi dublez salariu, îi fac 14-15 mii de euro, îi pun clauză de 100 de milioane de euro. Dacă i se urcă la cap, asta e", a declarat Gigi Becali, pentru Gsp.

 

FCSB - Poli Iași 4-0

Au marcat: Gnohere '24, '58, D. Man '86, Moruțan '90+3

Eliminat: Sanoh '84
 

download from google play download from apple store