Într-o țară în care președintele principalului partid de guvernământ este condamnat pentru că a adus morții la vot probabil că nu ar trebui să ne mai mire ceea ce se întâmplă la o municipalitate din nordul Moldovei. Și totuși, nu trebuie tratat ca un lucru normal faptul că că zeci de decedați sunt puși în continuare să plătească taxe și impozite.
Și nu este nici o exagerare sau glumă. Camera de Conturi Botoșani din cadrul Curții de Conturi a României a descoperit că Primăria Dorohoi cere de la 59 de persoane trecute la cele veșnice să achite dări la bugetul local care însumate se ridică la nici mai mult, nici mai puțin de 76.743 de lei. Cu alte cuvinte, cea de-a doua municipalitate a județului încearcă să obțină în jurul a 1.300 de lei de la niște morți.
Potrivit auditorilor financiari, este vorba de oameni ”care au decedat în perioada 2012 – 2014 pentru care secretarul unității administrativ-teritoriale nu a comunicat, în termen de 30 de zile calendaristice de la data decesului, camerei notarilor publici în a cărei circumscripție teritorială defunctul a avut ultimul domiciliu, sesizarea pentru deschiderea procedurii succesarale”.
Camera de Conturi Botoșani a obligat Primăria Dorohoi în luna august a acestui an să comunice sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale și să nu mai pretindă astfel bani de la persoane trecute chiar de câțiva ani pe lumea cealaltă.
Neregulile plecate de la persoane decedate nu se opresc însă aici în a doua urbe a județului Botoșani. Auditorii au depistat că, în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului public de administrare a cimitirelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local 237/2010, operatorul a încasat taxă de închiriere a mormintelor, iar sumele astfel rezultate au fost înregistrate ca venituri proprii. În opinia controlorilor, în acest fel s-au încălcat legile 213/1998 și 273/2006 care prevăd că sumele încasate din concesionarea sau închirierea unor bunuri care aparțin domeniului public constituie venituri ale bugetelor locale. Conform primului act normativ menționat, Primăria Dorohoi avea dreptul să încaseze între 20 și 50% din chiria aplicată în cimitire, ori redevența pentru serviciul de administrare a cimitirelor a fost 0 până în octombrie 2014, când s-a ridicat la 1%. S-a estimat că veniturile cuvenite municipalității dorohoiene, dar necolectate la bugetul local, se ridică la peste 225.000 lei, adică mai mult de două miliarde de lei vechi.
Sergiu BĂLĂȘCĂU