Monica Neamțu, primele destăinuiri: Mi s-a spus că nu voi fi tăiată

Își amintește fiecare pas până în momentul în care a intrat în sala de operație, la Maternitatea Elena Doamna. A primit încurajări chiar din partea medicului Socolov. Știa că va fi o operație simplă, dar la Reanimare, încă sub efectul anesteziei, a simțit că are o tăietură mare. Sunt doar câteva din mărturisile tinerei Monica Neamțu, care a fost la un pas să își piardă viața în urma unei erori medicale.

 


Primele zâmbete după două luni

Monica Neamtu s-a nascut acum pentru a doua oara. Este constienta ca a avut un inger pazitor si multumeste echipei de medici de la Sfântul Spiridon ca s-au luptat sa o tina in viata. Medicii i-au spus ca au primit-o la spital exact ca o papusa de plastic, fara sange sau sperante de viata. Multimea de donatori i-au dat sange si sansa de a zambi acum din nou. Astazi se implinesc doua luni de cand Monica se trezeste in fiecare dimineata pe patul de spital. Alaturi de ea a stat femeia care i-a dat nastere si care a varsat in acest timp mai multe lacrimi decat un om in intreaga viata.

„Îmi amintesc tot ce s-a întâmplat până la la operaţie”

Acum sunt doua femei puternice si se sustin reciproc. Rezerva Monicai este plina cu flori de la prietenii si colegii care au vizitat-o. Pentru prima data, Monica a vorbit despre pasiunea ei, de care putina lume stia.
"Imi doresc sa dau la Conservator si sa cant. Am talent, dar trebuie sa iau lectii de respiratie si canto. Daca am trecut prin atatea, stiu sigur ca sunt o fata puternica si ma pot gandi la visele pe care le aveam cu doua luni in urma. Imi amintesc tot ce s-a intamplat pana la la operatie si mi s-a spus ca nu voi fi taiata. Mama a fost tot timpul langa mine, m-a ajutat si am plans impreuna. Au venit in vizita la mine colegi si prieteni, care mi-au dat curaj. Astept cu nerabdare sa ma intorc acasa si vreau sa le multumesc din suflet medicilor de aici (n.r. - Spitalul Sfântul Spiridon)", a spus Monica Neamtu.

Mama a venit din Italia

Adolescenta este vizitata zilnic de medici si inca este tinuta sub observatie. Mama fetei isi aminteste cu lacrimi in ochi momentul in care a fost anuntata ca fiica ei se zbate intre viata si moarte la Maternitatea Elena Doamna din Iasi.
"Am primit un telefon si mi s-a spus sa vin urgent in Iasi pentru ca fiica mea este in stare grava. Stiam ca a mers pe mainile unui medic in care aveam incredere, cu recomandari bune. Eram in Italia cand am fost sunata de un necunoscut de pe telefonul fiicei mele. Sunt multe lucruri de spus, dar la momentul potrivit. Nu vreau un conflict mediatic. Voi merge pana in panzele albe pentru a nu mai trece si alte mame prin durerea de a-si vedea fetita nenorocita. De cand am ajuns la Sfântul Spiridon am avut norocul de a intalni medici minunati, cu experienta, profesionalism si cu suflet mare. Acum, fetita mea invata sa mearga si am apelat si la sprijinul unui kinetoterapeut cu care face exercitii nu tocmai usor de suportat", a spus mama Monicai.

Încă este internată

Cel mai probabil, spre sfarsitul saptamanii viitoare medicii ar putea scrie biletul de externare pentru Monica Neamtu, chiar daca vor mai fi multe vizite la medici. Monica Neamtu a ajuns la Maternitatea Elena Doamna in ziua de 23 martie, unde a fost diagnosticata cu o sarcina extrauterina. Pentru eliminarea sarcinii, medicul ginecolog Razvan Socolov a decis sa intervina laparoscopic, dar in timpul operatiei, din cauza unei hemoragii provocate de perforarea unuia dintre vasele iliace, a continuat interventia prin metoda clasica. Dupa cateva ore de la finalizarea operatiei, Monica a inceput sa sangereze fiind nevoie de a doua interventie. Au urmat si alte interventii la Spitalul Sfântul Spiridon, unde mainile medicilor chirurgi au facut adevarate minuni