Staff-ul tehnic și o parte a fotbaliștilor de la FC Botoșani s-au deplasat sâmbătă la Cimitirul Pacea, acolo unde este înmormântat Ion Bordeanu, fostul portar al CS Botoșani, echipa fanion a județului din urmă cu mai bine de trei decenii.
”Pripon”, așa cum îi spunea suporterii și nu numai a apărat buturile alb-roșilor, culorile de atunci ale clubului, în anii '70 - '80, fiind un exemplu de devotament pentru formație și pentru oraș.
Antrenorul principal Flavius Stoican, secunzii Andrei Patache, Daniel Șchiopu și Stelian Isac și jucătorii Alin Șeroni, Eduard Pap, Alexandru Roman, Alexandru Țigănașu și directorul de competiții Adi Ignat au aprins candele și au depus o coroană.
Nu a lipsit Alin Bordeanu, fiul cel mic al lui ”Pripon”, care a urmat cariera tatălui, ajungând peste ani goalkeeperul FC Botoșani, în prezent antrenorul portarilor de la roș-alb-albaștri.
”A revoluționat fotbalul din județ în anii '70-80, evoluând alături de cei mai de seamă jucători ai perioadei, precum Cornel Dinu, Emeric Dembroschi și chiar Nicolae Dobrin, în perioada în care «Prințul din Trivale» a fost antrenor-jucător la echipa locală. Dar Ion Bordeanu, care oferă astăzi numele peluzei Stadionului Municipal dinspre Calea Națională, nu a fost doar un fotbalist emblematic pentru cei ce l-au cunoscut și admirat. A fost un exemplu de devotament și pasiune pentru ținuturile natale și pentru blazonul Botoșaniului, căruia i-a rămas loial pentru totdeauna. Astfel de valori rămân întipărite în mentalul colectiv, iar pentru acestea, «Pripon» este omagiat cum se cuvine de către fiecare dintre noi, pentru că, și după moarte, spiritul acestuia rămâne alături de Botoșani”,
Mesaj FC Botoșani.
Ion Bordeanu s-a stins din viață pe 17 decembrie 2008, reprezentanții clubului considerându-l ”o adevărată legendă în sportul botoșănean”.