Moment neprevăzut pe stadionul din Ovidiu: CE au scandat fanii Farului la finalul meciului cu FC Botoșani

Farul Constanța a produs o nouă surpriză negativă în campionat, fiind învinsă de FC Botoșani, pe teren propriu, scor 0-1.

 

Prilej de ironii

 

Înfrângerea neașteptată suferită în fața celor de la FC Botoșani a fost prilej de ironii pentru fanii Farului, care i-au luat în derâdere pe propriii jucători și l-au trimis pe Gică Hagi la naționala României.

 

Crescut la Academia Hagi, Ștefan Bodișteanu a deschis scorul pentru FC Botoșani în debutul primei reprize secunde, după ce s-a contrat cu fundașii Farului pe tot parcursul primei jumătăți a meciului. După gol, jucătorul în vârstă de 21 de ani a dus degetul la gură, făcându-le semn fanilor constănțeni să tacă. Mijlocașul ofensiv s-a răzbunat astfel pentru faptul că a fost marginalizat la Constanța, primind puține șanse la echipa mare. Astfel, în sezonul trecut a fost împrumutat la Oțelul Galați, unde a jucat titular, iar în vară a fost trimis la Botoșani, la schimb cu Victor Dican.

 

Adams, acuzat că simulează

 

Arbitrul Viorel Flueran i-a acordat fără ezitare cartonașul roșu fundașului dreapta al oaspeților, Friday Adams, după o intrare dură asupra lui Gustavo Marins. „Centralul” a venit rapid la locul ciocnirii, unde ambii jucători acuzau probleme medicale. Nu a avut însă milă de fotbalistul de la FC Botoșani, pe care l-a acuzat că simulează. „Up!”, i-a strigat Flueran pe un ton dur lui Adams, cerându-i în mod imperios să se ridice pentru a-l trimite la vestiare, ceea ce s-a întâmplat câteva secunde mai târziu, potrivit gsp.ro.

 

Chiar dacă au reușit să-și creeze câteva ocazii în prima oră de joc, băieții lui Gică Hagi au trimis primul șut pe poartă abia în minutul 73, prin Cristi Ganea. În acel moment, oaspeții prinseseră deja spațiul porții apărate de Alexandru Buzbuchi. În rest, întreaga statistică a fost de partea gazdelor, care au încheiat partida cu o posesie de aproape 70 la sută.

 

„Să ne prefacem că am dat gol”

 

Liviu Ciobotariu s-a întors cu victorie la FC Botoșani după cinci ani. La finalul sezonului 2018/2019, tehnicianul i-a părăsit pe moldoveni acceptând oferta de a pregăti naționala Libanului, pe care a condus-o în 10 partide. Chiar dacă a avut câteva schimburi de replici cu „centralul” Viorel Flueran, și-a temperat colegii care au protestat în timpul meciului. La final, a mers împreună cu jucătorii la puținii fani ai oaspeților și au sărbătorit împreună succesul.

 

Dacă pe parcursul întâlnirii și-au încurajat în permanență favoriții, fanii alb-albaștrilor au răbufnit la finalul jocului, tratându-i cu ironie. „Să ne prefacem că am dat un gol!”, a scandat galeria, simulând apoi bucuria. Mai mult, au scandat și la adresa lui Gică Hagi, lăsând loc de interpretări: „La națională cu Hagi, la națională!”.

 

(Foto: Captură Prima Sport)