Moment eminescian, cu Ion Caramitru, la Memorialul Ipotești, pe 15 iunie

Ion Caramitru revine la Botoșani pe 15 iunie 2021 cu un moment eminescian în cadrul Galei de acordare a Premiului pentru promovarea operei eminesciene.

 

Revista „Steaua” anunța, în numărul 5-6 din 1964, a patruzecea piesă a lui Mircea Ștefănescu – „EMINESCU”, care avea să fie pusă în scenă în regia lui Sică Alexandrescu, având „în rolurile principale două talente aparţinând «schimbului de mâine»: Eminescu şi Veronica Micle vor fi jucaţi de doi elevi ai Institutului de Teatru: Ion Caramitru şi Valeria Suciu”. Acesta pare a fi primul rol legat de viața și opera eminesciană al actorului Ion Caramitru.

 

În 1989, la Centenarul morții poetului, la Ateneul Român, Ion Caramitru, acompaniat de pianistul Dan Grigore, a susținut un recital de poezie eminesciană Eminescu... după Eminescu; , iar în 2006, în cadrul Zilelor Eminescu, ediția din iunie, la Botoșani, un recital după un scenariu pe care l-a propus actorul însuși după opera și manuscrisele lui Mihai Eminescu. În același an, de Zilele Eminescu, ediția din ianuarie, a lansat CD-ul Eminescu... după Eminescu, editat în cadrul proiectelor culturale ale Memorialului Ipotești ‒ Centrul Național de Studii Mihai Eminescu. Cinci ani mai târziu, în 2011, a regizat și a susținut, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, în cadrul Zilelor Eminescu (ediția din ianuarie) recitalul Cetăţeni de onoare ai Poeziei. În 2012, a conceput și a susținut, în țară și străinătate –  pentru românii din diaspora, spectacolul Dor de Eminescu.

 

Evenimentul va avea loc, începând cu ora 12.00, în Amfiteatrul Laurențiu Ulici al Bibliotecii Naționale de Poezie de la Ipotești.

Comunicat de presă

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store