Modificări Cod Penal: "Nu este normal ca, cei care au ucis la Revoluţie să scape"

 

Deputaţii au adoptat în cursul acestei săptămâni iniţiativa legislativă de modificare a Codului Penal prin care se stabileşte că infracţiunea de omor nu se mai prescrie. Astfel, legea prevede eliminarea prescripţiei pedepselor în cazul omorurilor şi, de asemenea, reglementează mai clar unele texte de lege care prevăd imprescriptibilitatea infracţiunilor în caz de genocid sau crime împotriva umanităţii.
Practic orice persoană va putea fi anchetată, judecată, condamnată pentru infracţiunea de omor, săvârşită cu intenţie, această faptă nu va mai fi prescriptibilă aşa cum prevedea Codul Penal în vigoare încă. Vor putea fi cercetaţi toţi cei care au produs infracţiuni de război împotriva umanităţii. „Avem de exemplu în România şi o altă preocupare a opiniei publice, peste 65% sunt astăzi nemulţumiţi pentru că se încearcă prescrierea, prin diferite metode, a crimelor Revoluţiei din 1989 şi a mineriadelor, lucruri care în lumea civilizată de altminteri nu se întâmplă, ori legislaţia adoptată săptămâna aceasta este similară şi în Germania, Italia, Danemarca şi alte vreo 10 state europene. Din punctul acesta de vedere cred că ne facem datoria şi în faţa cetăţenilor pentru că nu este normal ca, cei care au ucis în 1989 peste 1.500 de români să treacă nepedepsiţi sau să găsim doar un ţap ispăşitor în persoana generalului Stănculescu”, a declarat senatorul PDL, Daniel Humelnicu. Parlamentarul a mai afirmat că în această categorie sunt incluse nu doar persoanele din viaţa publică ci şi foşti miliţieni şi foşti angajaţi ai Ministerului Apărării Naţionale.