După ce în dimineața zilei de luni, 23 martie 2015 procurorii Direcției Naționale Anticorupție Suceava (DNA) au făcut o vizită la Botoșani existând suspiciuni cu privire la posibile fraude cu bani europeni în care ar fi implicată și societatea Modern Calor, iată că reacțiile au început să apară.
Conducerea Modern Calor a remis în urmă cu câteva minute un comunicat de presă prin care informează următoarele:
”În urma apariției în presă a unor informații privind efectuarea unor percheziții la societatea Modern Calor S.A., facem următoarele precizări:
- în cursul zilei de luni, 23 martie 2015, la sediul societății de termoficare a municipiului Botoșani, nu a avut loc o percheziție;
- la sediul Modern Calor s-a prezentat un comisar de poliție cu delegație din partea Direcției Naționale Anticorupție, Biroul Teritorial Suceava, care a solicitat, unele documente privind urmărirea funcționării instalațiilor de cogenerare montate în cadrul proiectului ,,Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Botoşani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice”, realizat cu finanțare europeană prin Programul Operațional Sectorial Mediu, Axa prioritară 3 - ,,Reducerea poluării şi diminuarea efectelor schimbărilor climatice prin restructurarea şi reabilitarea sistemelor de încălzire urbană pentru atingerea ţintelor de eficienţă energetică din localităţile cele mai afectate de poluare”, documentele fiind puse la dispoziția conform solicitării.”
CITEȘTE:
Jandarm cât casa la ușa șefului de la Modern Calor, mașină MAI în curte