Modern Calor a făcut 400.000 de euro din fier vechi – DOCUMENT cui l-a vândut

 

Societatea de termoficare a oraşului a făcut bani frumoşi din dezafectarea unor părţi din fosta Centrală de Energie Termică. Firma municipalităţii a vândut nici mai mult, nici mai puţin de 1.350 de tone de fier vechi, la care s-au adăugat şi 720 de kilograme de cupru.

În luna mai a anului trecut Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care a mandatat SC Modern Calor SA să scoată din funcţiune unele bunuri care aparţineau domeniului privat al municipalităţii. Mai exact, odată cu implementarea programului european „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Botoşani pentru perioada 2009 – 2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterea eficienţei energetice”, componente semnificative din fostul CET au devenit inutile. Astfel, s-a creat prin dispoziţie a primarului o comisie de evaluare a bunurilor scoase din funcţiune prin demolarea şi demontarea unor obiective precum cazane de apă fierbinte sau cazane de abur, care au fost scoase la vânzare prin Bursa Român de Mărfuri. Cumpărător a fost desemnată SC Remat Braşov SA, care iniţial a cumpărat fierul vechi cu 1,25 lei/kg, iar cuprul cu 26 lei/kg, ambele preţuri fiind fără TVA. Ulterior s-a semnat un act adiţional prin care s-au mai vândut încă 200 de tone la acelaşi preţ per kilogram, astfel încât, în final s-a ajuns la 1,7 milioane de lei încasaţi din 1.350 tone de fier vechi şi aproape o tonă de cupru. Conform amintitei hotărâri aprobate de CL „sumele încasate din valorificarea bunurilor ce fac obiectul prezenti hotărâri se fac venit al secţiunea de dezvoltare a bugetului local”. 

CITEŞTE ŞI:
 Modern Calor vinde fier vechi la Bursa de Mărfuri