MOAȘELE își pot deschide propriile cabinete: Ce servicii pot oferi în cadrul acestora

Întocmai ca asistenții medicali, potrivit legislației în vigoare, și moașele au posibilitatea de a-și desfășura, în regim independent, profesia, prin înființarea unor cabinete în sens.

 

Cine poate fi moașă

 

După cum stabilește OUG 144/2008, moașe pot fi persoanele care au diplomă de licenţă de moaşă, diplomă sau certificat de absolvire în specialitatea asistent medical obstetrică-ginecologie (studii postliceale) sau diplome, certificate, titluri sau alte dovezi de calificare de moaşă eliberate de un stat membru al Uniunii Europene.

 

Apoi, scrie Avocatnet.ro, după cum apare în Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1.454/2014, moașele pot profesa în regim independent, alături de asistenții medicali și asistenții medicali generaliști, ca:

-persoană fizică independentă;

-titular de cabinet individual de practică independentă a profesiei de moaşă;

-asociere a mai multor cabinete.

 

 

Ce servicii oferă moașa

 

Serviciile pe care le pot oferi moașele în cadrul cabinetelor de practică independentă sunt:

 

-servicii de îngrijiri medicale autonome - măsurarea, observarea şi notarea parametrilor pentru monitorizarea stării de sănătate a gravidei, supravegherea gravidei, lehuzei (femeie care se află în primele șase-opt săptămâni după o naștere) şi a nou-născutului de până la o lună, consiliere, planificare familială şi educaţie a gravidei şi a familiei cu privire la sarcină, naştere, lehuzie etc;

-servicii de îngrijiri medicale delegate exclusiv la prescripţia medicului - administrarea medicamentelor prin injecţii, recoltări de sânge, manevre terapeutice de masaj și gimnastică etc;

-servicii de îngrijiri medicale delegate, exclusiv la prescripţia medicului, cu condiţia ca un medic să poată interveni în orice moment - injecţii şi perfuzii de produse de origine umană și pregătirea aparaturii medicale în vederea monitorizării stării fetusului;

-servicii de îngrijiri medicale delegate, la prescripţia şi în prezenţa unui medic - monitorizarea gravidei cu risc şi a lehuzei, monitorizarea stării fătului preţios, asistarea naşterii normale etc;

-alte servicii - informare şi consiliere în materie de planificare familială, de screening, de prevenire şi educaţie cu privire la igienă, sănătate individuală şi colectivă, promovarea naşterii naturale şi încurajarea populaţiei să adopte comportamente şi stiluri de viaţă sănătoase etc.

 

 

Unde se înregistrează cabinetul

 

Cabinetul de practică independentă a profesiei de moaşă se înfiinţează la cerere și se înregistrează la direcţia de sănătate publică judeţeană.

 

Certificatul de înregistrare a cabinetului este eliberat de către direcţia de sănătate publică judeţeană, în baza următoarelor documente:

 

-cerere de înfiinţare (se vor preciza serviciile de îngrijiri medicale care vor fi furnizate de cabinetul de practică independentă);

-certificatul titularului de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România avizat la zi;

-dovada deţinerii legale a spaţiului în care urmează să funcţioneze cabinetul;

-dovada dotării minime necesare funcţionării cabinetului de practică independentă;

-autorizaţia sanitară de funcţionare;

-avizul filialei Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România din respectiva regiune.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store