Șeful de la Interne, Lucian Bode, a declarat, astăzi, că la nivelul ministerului va fi demarat un amplu proces de reformă, ce va include şi organizarea de concursuri pe posturi.
Lucian Bode, ministru Afacerilor Interne, a precizat că în primele patru luni ale acestui an au fost operate în cadrul Poliţiei, Jandarmeriei şi Poliţiei de Frontieră peste 250 de împuterniciri, iar pentru a rezolva problema resursei umane în Ministerul Afacerilor Interne este nevoie de stabilitate pe funcţiile de conducere.
„În viitorul foarte apropiat, domnul prim-ministru va numi un şef al Poliţiei Române, pentru că, ştiţi foarte bine, inspectorul general al IGPR are rol de secretar de stat şi este în atributul prim-ministrului (această numire n.red.). După care, împreună cu Academia de Poliţie, împreună cu structurile asociative, cu sindicatele, cu colegii din conducerea MAI (…), cu toţii ne vom aşeza la masă şi vom demara un program de reformă în MAI, reformă care obligatoriu trebuie să conţină şi organizarea de concursuri pe posturi de la bază până la vârf şi la toate nivelurile”,
Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: