În premieră pentru o astfel de acțiune desfășurată la Botoșani, organizatorii au recunoscut faptul că s-au bucurat de sprijinul unei persoane publice.
Nu a fost însă vreun politician, așa cum au acuzat pe forumurile ziarelor unii anonimi, ci un om de afaceri.
Este nimeni altul decât Ștefan Mandachi, patronul lanțului de restaurante ”Spartan”, care în iarnă a construit primul metru de autostradă din Moldova.
„Nu ne-a ajutat prea multă lume, singura sponsorizare pe care o avem a fost de la dl Ștefan Mandachi, cel cu un metru de autostradă, care mi-a spus: Daniel, îți pot oferi 700 de sticle de apă”,
Daniel Câșlariu, organizator protest.
Apa a fost adusă într-un microbuz și împărțită protestatarilor în Piața Revoluției.
Pe de altă parte, inițiatorul mitingului pentru infrastructură a subliniat în mai multe rânduri că nu este finanțat de nimeni și că personal, împreună cu un copil, a distribuit 10.000 de pliante prin care a făcut propagandă manifestării.
DESCARCĂ GRATUIT APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL