Miting cu PRM-işti pe post de sticlari la Dorohoi - GALERIE FOTO

 

Doar aproximativ 50 de doroheieni, membri PRM în mare parte, au participat sîmbătă la un marş al tăcerii organizat în memoria fostelor fabrici de sticlărie şi porţelan din municipiu. În ciuda eforturilor organizatorilor, care au împărţit mii de fluturaşi, acţiunea a fost una care nu a reuşit să-i sensibilizeze pe foştii muncitori, lucru recunoscut chiar şi de liderii Partidului România Mare.

Mars

Scrisoare deschisă Parlamentului European

La acţiune au luat parte liderii judeţeni şi locali ai PRM, care au luat cuvîntul în startul acţiunii din centrul oraşului. Ioan Muha, preşedintele PRM Dorohoi, după ce a trecut în revistă istoricul fostelor fabrici, a prezentat o scrisoare deschisă ce va fi adresată Parlamentului European, Parlamentului României, Guvernului, Prefecturii şi Primăriei Dorohoi. Ioan MuhaApoi manifestanţii, înarmaţi cu pancarte şi flancaţi de jandarmi şi poliţişti, au pornit într-un marş al tăcerii şi au traversat oraşul până în zona industrială, la fosta Stipo, unde au lansat simbolic un balon care avea ataşat un plic de mari dimensiuni, cu cererile lor.

„Am dorit să sensibilizăm autorităţile statului”

Ioan Muha a declarat că mitingul şi marşul, nu a fost neapărat al sticlarilor, ci s-a dorit mai mult tragerea unui semnal de alarmă asupra situaţiei economice grave în care se află Dorohoiul. „Am dorit să sensibilizăm autorităţile statului, să-şi îndrepte atenţia spre acestă zonă şi cred că scopul a fost atins. Cred că foştii sticlari nu au venit pentru că nu sunt interesaţi, sunt probabil descurajaţi că nu se mai poate face ceva”, a afirmat Ioan Muha, preşedinte PRM Dorohoi (foto stînga). La acţiune au luat parte şi preşedintele PRM Botoşani Ştefan Baban împreunp cu consilierul judeţean PRM Dumitru Codreanu. Secţiile desprinse din Stipo au fost vândute prin executare silită în urmă cu cinci-şapte ani. Ele au fost cumpărate de un sucevean şi o firmă din Ialomiţa, cu patroni libanezi. Noii proprietari nu au făcut investiţii, astfel încît activitatea s-a sistat.