Povestea începe în urmă cu aproape două secole și continuă și astăzi, prin pașii turiștilor care calcă nedumeriți pe un tărâm ce pare să nu mai aparțină nimănui.
Pe ocolite, drumul până la cimitirul evreiesc din Darabani se abate prin afara oraşului. Maşina coteşte brusc la stânga, lasă în urmă şoseaua care se năpusteşte spre Rădăuţi-Prut, pentru a încerca - e adevărat, cu prudenţă şi roată înceată - câmpul deja tomnatic. Un pâlc verde, mai degrabă un acoperământ, se iveşte în faţă. Acoperământ pentru că, la propriu, acoperă o istorie de aproape două secole.
Turiştii veniţi la Zilele Nordului îşi fac cu greu loc printre pietrele din cimitir. Curiozitate, fascinaţie, istorie a unui loc parcă anume ascuns, privirile turiştilor - copii, tineri, vârstnici - scotocesc necontenit şi într-o parte şi în alta. Un părinte îi explică fiului pe îndelete cine sunt cei care odihnesc acolo. Copilul, curiozitatea înnăscută, întoarce îndărăt alte zeci de întrebări.
Un dărăbănean get-beget, Ionel David, cel căruia i-a revenit şi rolul de ghid, recunoaşte că, în cei 50 de ani pe care îi va rotunji curând, abia în urmă cu o săptămână călcase în cimitirul cu pricina. Primul cimitir evreiesc din Darabani a fost folosit de la înființarea târgului, în 1838, și până în 1883, după care un al doilea a fost dat în folosință. Din primul nu mai există aproape nimic, cel puțin nu la suprafață. A fost prea în calea târgoveților...
”Acesta este al doilea cimitir din Darabani, primul fiind chiar în oraş, pe primul loc dat de Theodor Balş la întemeierea târgului, la 1837. Cimitirul vechi evreiesc a fost foarte deteriorat de localnici, fiind foarte aproape oamenii au luat piatră de acolo, mulţi şi-au făcut case. Astăzi mai există acolo doar câteva pietre de mormânt”,
Ionel David, bibliotecar Biblioteca Orăşenească Darabani
Când cimitirul evreiesc a devenit neîncăpător, comunitatea a primit un alt loc, care se întinde pe o suprafață de aproape 10.000 de metri pătrați. Prea exact nu se știe, la fel cum nimeni din Darabani nu știe, astăzi, câți oameni sunt înmormântați aici.
”Sunt foarte multe morminte aici, ceea ce ne spune cât de mare era comunitatea evreiască din Darabani. Nu ştim cu exactitate situaţia juridică a cimitirului, dar, se pare, terenul ar aparţine comunităţii evreieşti. Eu, ca dărăbănean de aproape 50 de ani, am fost în acest cimitir abia duminica trecută. Am descoperit aici că cimitirul este foarte spectaculos. Există şi o casă a rabinului, a fost puţin reabilitată de copiii evreilor care au emigrat din Darabani în anii 50-60, dar acum, după cum vedeţi, cimitirul este într-o avansată stare de paragină. Tot aici este îngropat şi ultimul evreu care a locuit în Darabani,
Ionel David
Povestea evreilor în Darabani începe în prima jumătate a secolului al XIX-lea, mai exact în anii 1839, când Theodor Balş face ”Învoiala” cu locuitorii minoritari ai târgului.
Spun cronicile, „Învoiala” oferea comercianților evrei „loc pentru spital, școală și mormânturi”, dar și diverse facilități economice, precum dreptul, garantat pentru 25 de ani, de a locui gratuit și de a face comerț în casele din centrul orașului.
Este motivul pentru care târgul devine atractiv pentru evrei, care prind a-şi construi în mare grabă dughene şi locuinţe ale căror urme se mai zăresc şi azi prin centrul Darabanilor.
Efectul se vede şi în numărul de locuitori care creşte de la un an la altul, astfel că în 1899, localitatea cu patru cătune (Darabani, Corneşti, Teioasa şi Bajura) avea 6.706 locuitori, din care 4.192 de religie ortodoxă, 2.492 mozaici (evrei) şi 42 catolici. Poate şi ca o consecinţă a ”Învoielii”, în 1874, în târg erau 40 de crâșmari evrei, plus meşteşugari de toate soiurile: croitori, cizmari, cojocari, stoleri, măcelari, harbagii, hamali. Toţi odihnescu astăzi în cimitirele din Darabani.
Tot aici au fost înmormântaţi şi ultimii doi supraviețuitori ai comunităţii evreieşti din Darabani, Mois Tălmaciu și Aizic, târgoveţi de care îşi amintesc orăşenii de astăzi, amândoi stingându-se din viaţă după 1980.
Niciun evreu nu mai trăieşte astăzi în Darabani. Iar urmaşii celor care au murit ajung foarte rar aici. Sau aproape deloc.
Pe 21 mai 1877 “are loc la Darabani revolta ţăranilor români împotriva târgoveţilor evrei, când târgul este devastat, dughenile răvăşite”, aflăm de la Dumitru Haha Voicăuţi.
Bătaia, căci a fost o bătaie generală între evrei şi târgoveţii români, nu avea niciun fel de conotaţii antisemite, aşa cum va aprecia în 1878 chiar Titu Maiorescu.
În septembrie 1878 are loc la Tribunalul din Dorohoi procesul locuitorilor din Darabani (70 de ţărani fuseseră arestaţi în urma buntului din 1877). A fost unul dintre primele mari procese colective din istoria României moderne şi, se spune, şi cel mai mare. Procesul a suscitat interesul presei românești și internaționale din acele timpuri.
Avocatul evreilor a fost însuşi Titu Maiorescu, la proces fiind prezent şi Nicolae Ionescu (deputat şi avocat), George Cimara (avocat). În urma procesului, toţi cei 70 de ţăranii arestaţi ca participanţi la revolta din 1877 au fost achitaţi, fără plata despăgubirilor civile.
În acest moment, la nivelul întregii ţări sunt 810 cimitire evreieşti, iar dintre acestea mai mult de 750 de află în localităţi în care, de zeci de ani, nu mai trăieşte nici un evreu, cum este şi situaţia Darabanilor.
Potrivit unei situaţii care aparţine Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, publicată în 2007 sub titlul Memoria cimitirelor evreieşti, în judeţul Botoşani au fost contabilizate 13 cimitire evreieşti, acestea figurând în mai multe localităţi, şi anume: Botoşani, Bucecea, Frumuşica, Săveni, Suliţa, Ştefăneşti, Dorohoi, Darabani, Mihăileni şoi Rădăuţi Prut.
Din păcate, mai ales în localităţile în care nu mai vieţuieşte nici un reprezentant al comunităţii, cimitirile se sufocă într-o cruntă părăsire. Natura a marcat vizibil locurile în care nimeni nu se mai încumetă să pătrundă, vegetaţia sălbatică făcând oricum aproape imposibil acest lucru.
Fără discuţie, responsabilitatea revine integral comunităţii, prin Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, care în anul 2006 a adoptat un Program de măsuri care prevede ca, din resursele proprii, să fie îngrijite aceste cimitire.
”Suntem conştienţi că avem o datorie sacră, care decurge din calitatea noastră de evrei – să ne cinstim părinţii şi strămoşii. Respectul nostru constă şi în grija faţă de cimitirele unde sunt îngropaţi, unde îşi veşnicesc numele”, spun reprezentanţii Federaţiei.
Printre măsurile pe care le aveau în vedere găsim: asigurarea mijloacelor minime de întreţinere (motocositoare), eliminarea şi stoparea vegetaţiei sălbatice, dar şi reabilitatea monumentelor căzute.
Poate că nu este prea târziu ca şi cimitirul din Darabani să fie beneficiar al acestui plan de măsuri. Este locul în care odihnește istoria şi unde natura, după cum se vede, îi este astăzi singurul acoperământ.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
