Misterele unui sat din Botoșani: Comoara găsită într-o mlaștină preistorică

În nordul extrem al României, în comuna Lozna, au fost descoperite vestigii unicat. În mijlocul unei mlaștinii s-au găsit urmele unui sat lacustru locuit de daci acum 2000 de ani. Pe lângă urmele de locuire a fost găsit și un tezaur spectaculos, de arme și unelte, inclusiv o piesă misterioasă. 

 

Mlaștină preistorică 

 

În nordul extrem al României, în comuna Lozna, județul Botoșani, se află o mlaștină preistorică deosebit de importantă din punct de vedere floristic dar și faunistic. Mlaștina este plină de turbă și a fost transformată în rezervație naturală, adăpostind peste 200 de specii de flori sălbatice, ferigi, mușchi, dar și păsări sau alte creaturi de mlaștină. 

 

Dincolo de importanța sa floristică și faunistică, turbăria de la Lozna, este un adevărat paradis arheologic. Sunt straturile groase de lut și turbă au fost găsite mai multe niveluri de locuire, din antichitate și până în evul mediu timpuriu. Cea mai spectaculoasă descoperire a avut loc în anii 50, fiind scoase la iveală dovezile existenței unui sat lacustru, unic pe teritoriul României, locuit de triburile dacilor. În plus, tot în turbărie a fost găsit și un adevărat tezaur de obiecte din metal, arme și unelte, inclusiv obiecte a căror funcționalitate este și astăzi un mister. Este posibil să fi fost un loc de cult, un tărâm sfânt al războinicilor daci, din nordul spațiului carpato-danubiano-pontic.

 

În anul 1952, un grup de muncitori a fost trimis să scoată turbă din uriașa mlaștină preistorică de la Lozna. În aceea perioadă turba era utilizată mai ales drept îngrășământ agricol. Ca să scoată mai ușor turba, muncitorii au făcut un canal colector în mijlocul mlaștinii, pentru drenarea apei. După această operațiune, au ieșit la iveală o serie de artefacte uimitoare. Mai precis, construcții de lemn foarte vechi, conservate perfect de mediul anaerob al mlaștinii. Din păcate, fără cunoștințe de specialitate, muncitorii au lăsat acele construcții expuse. În contact cu aerul, majoritatea au fost distruse.

 

 

Comoara din mlaștină

 

 

Descoperirile uimitoare au continuat de-a lungul deceniilor la Lozna. În anul 1975, de această dată, un alt grup de localnici, plecați după turbă, au găsit în mlaștină un depozit impresionant de arme și unelte dacice, din fier. Era vorba despre cutii din lemn în care se aflau zeci de unelte și arme, păstrate în saci de material textil. Specialiștii au ajuns la concluzia că era cel mai mare depozit de unelte și arme de fier descoperit vreodată pe teritoriul României, scrie adevărul.ro 

 

 

Satul războinicilor din nord

 

Pe lângă uneltele pentru dulgherie, fierărie, pielărie și activități agricole, în acel depozit incredibil de valoros au fost descoperite și multe arme. Multe dintre acestea făcute după model celtic. Este vorba despre pumnale de luptă, de inspirație celtică cu mâner masiv sau vârfuri lungi de lance. Totodată printre arme se afla și o piesă inedită, descoperire unicat pe teritoriul României. Este vorba despre o unealtă sau o armă cu trei dinți din fier, sub forma unei gheare, prinși de un mâner, sub forma unui tub. Paul Șadurschi, credea că această piesă făcea parte din inventarul unui războinic și era utilizată mai degrabă ca un ”trident”.

 

Click AICI pentru articolul integral