Mister de 1.000 de miliarde la municipiu – VEZI actul

 

Primarul Cătălin Flutur supune joi aprobării Consiliului Local contul de execuţie al bugetului municipiului pe primul semestru al acestui an. Conform legii 273/2006 privind finanţele publice locale, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta execuţia trimestrială a bugetului local şi a împrumuturilor spre analiza şi aprobarea autorităţilor deliberative, iar astăzi edilul şef se achită de această obligaţie.
Ceea ce frapează este nivelul încasărilor pe primele şase luni. Astfel, deşi s-au operat în acest an mai multe rectificări pozitive şi, în plus, atât primarul, cât şi directorul economic al Primăriei au susţinut în mai multe rânduri că încasările sunt peste ce se prognozase, datele arată altceva. Astfel, pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie municipalitatea şi-a programat să încaseze 110,6 milioane de lei, dar a reuşit să adune doar 100,3 milioane. Este vorba de o diferenţă totală de 10,3 milioane, adică peste o sută de miliarde de lei vechi. „Gradul de realizare a veniturilor la data de 30.06.2011 este de 90,70%, determinat ca raport procentual între veniturile totale încasate la 30.06.2011 şi veniturile totale programate”, se arată în raportul de specialitate semnat de directorul economic Valerian Sănduc şi de şefa serviciului buget-finanţe Geanina Bulmagă.
83,53% realizări la veniturile proprii
Sumele prezentate redau situaţia veniturilor totale, însă nerealizarea prevederilor bugetare este valabilă şi pentru veniturile curente. În cazul acestora s-au programat pentru semestrul I venituri de 53,3 milioane de lei, din care s-au încasat efectiv 44,5 milioane de lei. „Veniturile proprii ale bugetului local (inclusiv cotele şi sumele defalcate din impozitul pe venit) au un grad de realizare la data de 30.06.2011de 83,53%, determinat ca raport procentual între veniturile proprii încasate raportate şi veniturile proprii programate”, se mai arată în acelaşi raport de specialitate, în care nu se oferă nici o explicaţie pentru nerealizarea încasărilor la nivelul preconizat. Interesant este că, în ciuda faptului că nu s-au atins veniturile programate, raportat la întregul an municipalitatea a reuşit deja să încaseze 63% din ceea ce şi-a planificat pentru întregul an.