Reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Botoșani au participat, astăzi, la o altfel de misiune.
Pompieri, polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și antidrog și angajați ai Prefecturii Botoșani au oferit flori tuturor femeilor care au trecut pe Pietonalul Unirii din municipiul reședință de județ. Gestul este unul simbolic prin care și-au exprimat recunoștința, admirația și respectul pentru toate femeile.
Doamnele și domnișoarele au fost încântate de atitudinea angajaților MAI și au mulțumit pentru atenție.
De asemenea, polițiștii rutieri au organizat și filtre în trafic, iar conducătoarele auto au primit flori și recomandări preventive.
Ziua Internațională a Femeii a fost marcată și în centrele de îngrijire și asistență a persoanelor cu dizabilități acolo unde un gest simbolic a reușit să aducă zâmbete pe chipurile doamnelor care beneficiază de aceste servicii. Și asta pentru că pompierii botoșăneni le-au oferit, în numele tuturor colegilor din județ, câte o floare, o felicitare și surpriză dulce.
Bucuria s-au putut citi pe chipurile femeilor, care au primit, unele dintre ele cu ochii plini de lacrimi, altele cu zâmbetul pe buze, florile şi urările de bine, de linişte şi mai ales de sănătate.
Poveştile de viaţă ale acestora i-au impresionat pe pompieri, care la plecare și-au exprimat promisiunea de reveni şi cu alte ocazii.
Pentru toate femeile contează foarte mult aceste mici gesturi, iar pentru angajații MAI este o onoare şi o bucurie să le aducă primăvara în suflete.