Mirele aruncat și scăpat pe spate la propria nuntă și-a dat în judecată prietenii: Pe ei nici nu-i interesează de mine

Ceea ce trebuia să fie cea mai fericită seară din viața lui s-a dovedit a fi una de coșmar. Chiar la nunta sa, prietenii l-au scăpat din brațe și a ajuns la spital cu coloana fracturată în două zone. Acum, mirele și-a dat prietenii în judecată.

 

Liviu Filimon, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Băile Felix, se căsătorea în urmă cu un an, iar prietenii și familia îi erau alături în cea mai frumoasă zi din viața lui. Un eveniment tragic, petrecut din neatenție, i-a schimbat viața total.

 

Prietenii lui Liviu l-au ridicat pe sus, la câteva minute după dansul mirilor, pentru a-l celebra, dar din neatenție l-au scăpat pe jos. Din acel moment, viața lui a luat o întorsătură radicală.

 

„Au venit să mă ia pe sus, dar nu m-au luat cum trebuie. M-au aruncat o dată în sus, pe urmă când m-au aruncat a doua oară, m-au scăpat și am căzut pe spate”, a declarat, la scurt timp după tragedie, Liviu Filimon.

 

Liviu a fost dus de urgență la spital fiindcă nu își mai simțea piciorul drept.

 

Medicii au spus că i-au fost afectate două vertebre și că trebuie să țină un tratament de recuperare, urmând ca tânărul să fie supravegheat de medicii din Germania, scrie kanald.ro.

 

Mirele a respectat tratamentul luni de zile și, la un an după nuntă, încă nu și-a revenit în totalitate.

 

„Abia după 7-8 luni de tratamente și recuperare am putut să reîncep lucrul. Dar și așa, din cauza durerilor pe care le am la spate, nu pot lucra mai mult de 4 ore pe zi”, a mărturisit Liviu Filimon.

 

Mirele a stat patru săptămâni în spital, iar alte două a fost imobilizat la pat. Vertebra șase și vertebra șapte au fost grav afectate, iar unele dintre ele nu se mai pot reface.

 

„Am stat cam patru săptămâni în spital, în Germania, și după aceea am stat la pat două săptămâni, acasă, fără să mă pot ridica. Au urmat două luni în care mi s-a permis să mă ridic din pat, dar nu mai mult de 10 minute”, a mai declarat Liviu.

 

Singura soluție prin care Liviu își va reveni este operația la spate, în cazul în care durerile vor continua să existe chiar și după un an.

 

Și-a dat prietenii în judecată

 

Se pare că nu toți prietenii implicați în tragedie s-au interesat de starea de sănătate a lui Liviu, acesta declarând că doar unul dintre ei l-a sunat timp de două-trei luni să îl întrebe de sănătate, iar restul nu au dat nici măcar un telefon.

 

„I-am chemat în instanță să plătească toate cheltuielile pe care le-am plătit eu din cauza lor. Căci eu a trebuit să mi le plătesc din cauza prostiilor lor. Pe ei nici nu-i interesează de mine. Nu mă întreabă cum sunt sau dacă am nevoie de ajutor”, a declarat Liviu, care a luat decizia de a-și chema „prietenii” în instanță în luna martie.

 

Procesul este programat pentru 12 octombrie la Judecătoria Oradea.