În ziua de 18.02.2010, în jurul orei 18.30, poliţiştii din comuna Hlipiceni au fost sesizaţi printr-un apel de urgentă cu privire la faptul că în satul Dragalina a avut loc un scandal a cărui victimă – P. Florin în vârstă de 15 ani – a fost transportată la Spitalul de Pediatrie Botoşani, prezentând multiple traumatisme şi contuzii.
Primele verificări efectuate în cauză au stabilit faptul că în după-amiaza zilei de 18.02.2010, în jurul orei 18.00, în timp ce se deplasa spre domiciliu, P. Florin a fost acostat şi agresat fizic de fraţii B.CONSTANTIN de 19 ani, B. IOAN ŞTEFAN de 17 ani şi B. V. de 14 ani.
Agresiunea s-a produs pe fondul unei stări conflictuale mai vechi dintre victimă şi unul dintre cei trei fraţi, constând în aceea că în timp ce se afla la joacă în ziua de 16.02.2010, P. Florin l-ar fi lovit pe B. CONSTANTIN.
Drept urmare, în ziua de 18.02.2010, împreună cu fraţii săi, B. CONSTANTIN l-a aşteptat pe P.Florin în staţia din satul Dragalina, unde aceasta urma să ajungă venind cu un microbuz de la şcoala din satul Victoria, comuna Gorbăneşti, iar la sosirea acestuia cei trei fraţi au început să-l agreseze lovindu-l cu pumnii în zona capului şi a corpului.
Faţă de părinţii minorilor B.IOAN ŞTEFAN şi B.V. a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă, conform Legii nr.61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice .
În acelaşi mod a fost sancţionat şi B. CONSTANTIN pentru săvârşirea contravenţiei de provocare de scandal în loc public.
Totodată, în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale ce vor fi necesare pentru vindecare victimei, precum şi de poziţia procesuală a acesteia, în cauză se vor continua cercetările în vederea tragerii la răspundere penală a autorilor agresiunii, urmând a se dispune măsuri în consecinţă.