Daniel Suciu a avut câteva mesaje de transmis după vizita efectuată pe șantierul unde se construiește Spitalul de Boli Paliative.
Vicepremierul a declarat că ministerul pe care îl conduce nu se va lăsa intimidat de unii constructori.
„Ministerul Dezvoltării Regionale nu este nici șantajat nici amenințat. Nu este factură care să ajungă în CNI și să nu fie plătită în termen mai mare de 20 de zile. Nu avem nicio vină că o lucrare evaluată la 19 milioane de lei este adjudecată cu 15,5 milioane de către o firmă care din câte știu eu are mai multe lucrări în municipiul Botoșani și are mai multe practici de a sublicita sau licita cu un preț mai mic și după aceea să ceară”,
Daniel Suciu, vicepremier
Statul la acest moment suportă salariul minim dar și deduceri fiscale din domeniul construcțiilor, iar mai mult decât atât nu poate interveni în lucrările publice.
„Mie îmi place să cred că oamenii sunt responsabili și tocmai de aceea suntem într-un parteneriat cu cei din costrucții, i-am ajutat, me asumăm obligația de plată rapid dar și constructorilor le cer să se miște rapid. Nu pot să intervin în piață atunci când este un contract ferm. Dacă nu pot, să pună pușca jos. Doar că le aduc aminte că modificăm legea achizițiilor publice și cine denunță un contract nu mai poate participa la licitații timp de trei ani de zile”,
Daniel Suciu, vicepremier
Vicepremierul a mai spus că și-a dorit foarte mult să viziteze această investiție deoarece este una cu o valoare mare și extrem de importantă pentru botoșăneni.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: