Ministrul sănătăţii, control fulger la Mavromati cu medici reclamaţi de pacienţi

 

Ministrul sănătăţii, Vasile Cepoi a efectuat un control inopinat la Spitalul Judeţean Mavromati din municipiu în ziua de duminică, 16 septembrie din acest an. Motivul verificării de la unitatea spitalicească a avut la bază o serie de reclamaţii la adresa medicilor din cadrul spitalului.
Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean vizita a fost una secretă tocmai pentru a se constata dacă situaţiile reclamate se confirmă la faţa locului. Ministrul a petrecut aproximativ două ore la Mavromati unde într-adevăr ar fi găsit o serie de nereguli în rândul cadrelor medicale. „Nu a anunţat pe nimeni, eu am ştiut şi i-am spus să meargă pentru că aşa este normal, pentru că eu nu mă bag peste medici, du-te domnule dumitale pentru că eu nu vreau să îmi pun medicii în cap, eu mă lupt pe administrare, pe curăţenie. Acolo a avut nişte reclamaţii că medicii nu îşi fac treaba, ţin oamenii la urgenţă, nu îi iau la timp şi a venit el special fără să anunţe şi a verificat acest lucru”, a declarat Florin Ţurcanu care a mai afirmat că într-adevăr o serie de pacienţi au fost lăsaţi să aştepte în Unitatea de Primire a Urgenţelor din cauza lipsei unui medic care să îi consulte. „Da, au ţinut nişte oameni acolo, au motivat că erau în sălile de operaţii, trebuie să fie medic şi la urgenţe că de asta avem spital, nu se poate să stea acela să moară la urgenţe pentru că medicul este în sala de operaţii. Eu nu mă bag dar ministrul care este medic poate analiza şi să vadă exact ce este acolo”, a încheiat şeful CJ. Florin Ţurcanu a mai menţionat că a trimis din nou corpul de control al CJ la spital pentru a verifica chestiuni de ordin bugetar şi modul în care sunt cheltuiţi banii publici la nivelul unităţii spitaliceşti.