Ministrul Mediului, Mircea Fechet: Aceste precipitaţii vor urca cel mai probabil spre Iaşi şi Botoşani

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat duminică că aşteaptă informaţiile orei 18:00 pentru că sunt preconizate, la noapte, începând cu ora 00:00, în judeţul Vaslui, precipitaţii de 40 de litri pe mp, acesta fiind motivul pentru care s-a mutat din Galaţi în Vaslui. 

 

El a precizat că monitorizează cu atenţie ce se întâmplă şi mai spre nord, pentru că cel mai probabil aceste precipitaţii vor urca cel mai probabil spre judeţele Iaşi şi Botoşani, scrie news.ro.

 

”Așteptăm informațiile orei 18:00, dar din ceea ce știm până acum, așteptăm la noapte, începând cu ora 24:00, aici, în județul Vaslui, precipitații de 40 de litri pe mp sau în jurul acestei cifre. Asta, la primă vedere, ar putea să nu însemne mult, însă având în vedere că solul e îmbibat deja şi că nu există o scurgere a acestor precipiutaţii, aşa cum s-ar fi întâmplat în urmă cu o săptămână, ne face să fim în alertă. Din acest motiv m-am mutat din județul Galați în județul Vaslui”, a spus ministrul într-o intervenție la Antena 3.

 

Fechet a precizat că monitorizează cu atenție ce se întâmplă şi mai spre nord, pentru că aceste precipitații vor urca cel mai probabil în județul Iași, în județul Botoșani.

 

(Foto: Facebook)