Ambalajele marcate cu însemnul Sistemului Garanție Retur (SGR) pot fi returnate pentru a recupera taxa de 0.50 de bani.
De luni bune, în România a fost implementat Sistemul Garanție Retur. Asta înseamnă că ambalajele marcate corespunzător pot fi returnate pentru a se recupera taxa de 0.50 de bani. Fiind un sistem total nou pentru românii, sunt multe detalii pe care aceștia nu le cunosc.
România a implementat SGR-ul, ceea ce le permite românilor să returneze ambalajele marcate corespunzător. În momentul în care acestea sunt cumpărate din magazine, se percepe automat o taxă de garanție de 0.50 de bani. Aceasta poate fi recuperată doar prin reciclare.
Aproape toate magazinele au semnat contracte prin care să fie montate aparate care să preia PET-urile, sticlele sau dozele. Românii trebuie doar să se prezinte cu ambalajele respective, cu tot cu etichetă, iar în funcție de numărul lor, primesc un bon valoric, informează fanatik.ro.
Fiind un sistem relativ nou, mulți români au întâmpinat diverse probleme. Una dintre cele mai frecvente este nefuncționalitatea aparatelor de reciclare. În astfel de condiții, mulți dintre cei care au vrut să recicleze s-au văzut nevoiți fie să renunțe la ambalaje, fie să se întoarcă cu ele acasă.
În cazul în care aparatele de preluare a ambalajelor nu funcționează, românii trebuie să știe că alta este soluția. Aceasta a fost adusă la cunoștință tuturor chiar de către ministru Mediului, Mircea Fechet.
De acum încolo, cei care nu reușesc să recicleze din cauză că aparatul nu preia ambalaje, se pot adresa direct comercianților. Aceștia au obligația de a prelua manual toate ambalajele.
ministrul Mediului, potrivit Agerpres
„Lucrăm deja la un proiect de hotărâre de guvern în care să specificăm foarte clar că, în măsura în care RVM-ul, aşa cum se numesc aceste aparate automate, nu funcționează, magazinul respectiv este obligat să preia manual acele ambalaje.”
Atunci când aleg să returneze ambalajele, românii trebuie să fie atenți la mai multe aspecte. Primul și cel mai important dintre toate este condiția ambalajelor. Este esențial ca acestea să fie în stare bună și să nu fie dezlipite etichetele de pe ele.
În momentul în care sunt introduse în aparatul de colectare, acesta are un sistem care scanează fiecare ambalaj. În acest fel, ambalajele sunt identificate corespunzător. Doar cele marcate sunt acceptate de către aparate.
De asemenea, românii trebuie să știe că nu este necesar ca ambalajele să fie spălate înainte de a fi duse la reciclat. În schimb, trebuie golite în totalitate. Dacă există lichide în interiorul lor, este foarte posibil ca aparatul să le respingă.
(Foto: turnulsfatului.ro)