Ministrul Educației: Se ia în calcul PRELUNGIREA anului școlar

Va fi anunțat și un calendar al examenelor de Bacalaureat și Evaluare Națională.

 

Ministerul Educației ia în considerare mai multe scenarii pentru revenirea elevilor în școli, iar unul dintre acestea „presupune prelungirea cu o săptămână” a anului școlar, a spus ministrul Educației, Monica Anisie.

 

„Trebuie să ne gândim întâi de toate la siguranța și sănătatea copiilor noștri când vom lua decizia revenirii la școală, trebuie să luăm și măsurile ca toți copiii să fie în siguranță. Această redeschidere a cursurilor trebuie să fie prudentă, controlată și treptată, în condiții de maximă siguranță”, a spus la Digi24 Monica Anisie.

 

Întrebată dacă există varianta ca numărul elevilor în clase să fie redus la 15, pentru a putea exista locuri libere între copii, Anisie a răspuns:

 

„Ne gândim. Trebuie să luăm în calcul ideea ca prezența elevilor la cursuri să nu înrăutățească situația îmbolnăvirilor”.

 

O altă variată luată în calcul este ca în primul rând să revină la școală elevii din clasele terminale, care au de susținut Bacalaureatul sau Evaluarea Națională.

 

Întrebată dacă există și varianta prelungirii anului școlar, Anisie a spus că a fost discutat un scenariu care presupune prelungirea cu o săptămână, dar și scenarii care presupun încheierea anului școlar la timp.

 

Ea a precizat că va fi anunțat un calendar al examenelor de Bacalaureat și Evaluare Națională și că admiterea la facultate se va organiza după examenul de bac. Ministrul a adăugat că a discutat cu omologii ei din țările UE stabilirea unui calendar comun de admitere, astfel încât elevii care vor să învețe în străinătate să se poată înscrie la facultate.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store