Ministrul Muncii anunță că trimite Inspecția Muncii la toate benzinăriile, citând ca motiv ”situația înregistrată în unele benzinării”.
Anunțul a fost făcut printr-o parte a botoșăneanului, pe pagina sa de socializare.
"Ca urmare a situației înregistrate în unele benzinării, Inspecția Muncii din subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale a demarat astăzi o campanie națională de verificare a respectării normelor de sănătate și securitate în muncă și a celor de relații de muncă",
a scris Budăi pe Facebook.
Autorităţile au în vedere confiscarea veniturilor realizate de benzinării în urma comercializării cu preţuri artificial mărite şi aplicarea de sancţiuni cuprinse între 2.000 şi 100.000 de lei, a anunţat astăzi, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu.
"Luăm în calcul sancţionarea pentru o practică incorectă comercială şi emitere de decizie pentru fiecare dintre aceştia (benzinari, n.r.). Analizăm dacă unii dintre comercianţi au majorat preţurile doar pentru că au făcut-o şi ceilalţi",
a afirmat Constantinescu, la finalul unui control efectuat la una dintre benzinăriile vizate, potrivit Antena3.
"În opinia mea profană am putea vorbi despre o structură sau o iniţiativă de tip cartelar, pentru că nu există nicio justificare dacă vecinul a majorat preţul să o faci şi tu numai în încercarea de a o obţine un profit suplimentar. Dacă acest lucru se va confirma luăm în calcul, împreună cu colegii de la ANAF, confiscarea veniturilor realizate în urma comercializării cu preţuri artificial mărite şi trimiterea acestora către bugetul de stat.
Cred că această sancţiune complementară este mai dură decât aceea de a aplica o sancţiune cuprinsă între 2.000 şi 100.000 de lei, pe care cu siguranţă, dacă vom consta abateri, o vom aplica, la absolut toate punctele controlate",
a msi spus șeful ANPC.
Benzinăriile sunt supuse unor ample activități de verificare a modului în care au scumpit în mod (ne)justificat prețurile la carburanți.