Ministrul Muncii, Marius Budăi, susține că atunci când lucra în asistență socială avea „salarii mult mai mici” decât profesorii. El a răspuns astfel întrebat dacă profesorii i-au spus cum trăiesc cu salariile pe care le au.
„Știți foarte bine că și eu la rândul meu am fost și sunt salariat și am lucrat și am fost un lucrător în asistență socială cu salarii mult mai mici. Cunosc aceste realități, nu trebuie să mi le spună neapărat cineva”, a afirmat Marius Budăi, citat de HotNews, întrebat fiind de un jurnalist dacă profesorii i-au spus cum trăiesc cu salariile pe care le au - de exemplu, cu 2.400 de lei sau cu 3.500 de lei.
Oficialul guvernamental a făcut aceste declarații miercuri, după ce s-a întâlnit cu cadrele didactice de la Colegiul „I.L.Caragiale” din București.
Marius Budăi este deputat din 2016. Printre altele, până atunci a fost director la Casa Județeană de Pensii și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS).
Cea mai veche declarație de avere a lui Marius Budăi este din mai 2009, pentru 2008, când era director coordonator la AJPIS Botoșani. Pentru această funcție, a încasat anual peste 14.300 de lei, ceea ce înseamnă un venit lunar de aproape 1.200 de lei. Ajustat cu inflația, ar însemna acum peste 2.200 de lei.
În aceeași declarație de avere, el menționa și un salariu anual de la SC Curier Expres Galați de peste 8.100 de lei, adică 675 de lei lunar, care ajustat cu inflația înseamnă acum aproximativ 1.200 de lei.