Ministrul Budăi, cam ofticat că pensionarii vor să plece numai vara în stațiuni

Organizațiile de pensionari din zona Moldovei au cerut Ministerul Muncii să facă mult mai repede licitațiile cu operatorii privați care administrează stațiunile balneare, pentru ca oamenii să poată beneficia pe tot parcursul anului de aceste facilități. 

 

Din cauza licitațiilor care se organizează mult mai târziu, în fiecare an, circa patru luni aceste spații de tratament și odihnă stau goale.

“Foarte multă lume vrea să plece la tratament în iulie și august. Noi lucrăm după niște reguli bugetare. Chiar dacă ar fi licitațiile din decembrie, locurile aferente pentru lunile ianuarie și februarie nu se ocupă. E iarnă, e frig și oamenii nu pot să meargă la tratament”, a spus, citat de estnews, Marius Budăi, ministrul Muncii.

Data înregistrării cererii nu mai este un criteriu de selecție în ceea ce privește alocarea biletelor de tratament, iar cererea poate fi depusă și cu 30 de zile înainte de luna în care beneficiarul dorește să plece la tratament.

 

Stațiunile care sunt la dispoziția solicitanților de bilete de tratament sunt Olănești, Lacul Sărat, Mangalia, Techirghiol, 1 Mai, Felix, Eforie Nord, Saturn, Amara, Sărata Monteoru, Bălțătești, Slanic Prahova, Covasna, Buziaș, Vatra Dornei, Pucioasa, Târgu Ocna, Sângeorz-Bai, Nicolina, Bușteni, Sinaia, Neptun și Venus.

 

Biletele de tratament se acordă individual. În cursul unui an calendaristic, unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear. În situația neridicării biletului de tratament repartizat pentru o serie, solicitantul mai poate obține un alt bilet de tratament doar din categoria celor nevalorificate pentru seria respectivă sau, după caz, la cerere, pentru o altă serie.
 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store