Ministrul Budăi a semnat pentru aducerea muncitorilor din Vietnam în România

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a semnat, miercuri, cu omologul său din Vietnam un memorandum pentru aducerea de forţă de muncă din acest stat, în contextul crizei acute de forţă de muncă din ţara noastră, anunţă ministerul Muncii.

 

„Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, a semnat, miercuri, un Memorandum de colaborare în domeniile muncii şi protecţiei sociale cu Dao Ngoc Dung, ministrul Muncii, Invalizilor şi Afacerilor Sociale din Republica Socialistă Vietnam. Înţelegerea de colaborare dintre cele două state a fost parafată în condiţiile în care România traversează o criză acută a forţei de muncă, iar Republica Vietnam are o populaţie de 94 de milioane de locuitori, dintre care aproximativ 60 de milioane sunt persoane apte de muncă”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, transmis miercuri.

 

Ministrul român al Muncii, Marius Budăi, i-a transmis omologului său vietnamez că drepturile lucrătorilor vietnamezi din României sunt respectate în aceleaşi condiţii ca ale angajaţilor români.

„Vă garantez că drepturile lucrătorilor extra-comunitari, printre care se numără, evident, şi cetăţenii vietnamezi, au fost, sunt şi vor fi respectate în România în aceleaşi condiţii în care sunt şi cele ale angajaţilor români. Legislaţia românească nu face discriminare între angajaţi, lucrătorii vietnamezi au aceleaşi drepturi ca şi cei români în ţara noastră”, i-a transmis ministrul Marius Budăi omologului său Dao Ngoc Dung.


Pe de altă parte, ministrul vietnamez a precizat că cei aproximativ 3.000 de cetăţeni vietnamezi sunt mulţumiţi de condiţile şi de salariile din România.

„Pe teritoriul României lucrează, în prezent, aproximativ 3.000 de cetăţeni vietnamezi, care se declară mulţumiţi atât de condiţiile de muncă, cât şi de salariile primite”, a declarat , citat de Mediafax, ministrul vietnamez al Muncii, Invalizilor şi Afacerilor Sociale

Cetăţenii vietnamezi lucrează în România în construcţii, industrie, agricultură şi turism, iar memorandumul a fost încheiat în condiţiile în care mediul de afaceri din România reclamă un deficit de un milion de angajaţi pe piaţa forţei de muncă.
 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store