Marius Budăi a fost prins în timp ce gonea cu 142 km/h spre Aeroportul Iaşi. Culmea: una din legăturile acestui tânăr şi controversat ministru cu domeniul portofoliului său este faptul că a fost 13 ani şofer la „Protecţia Copilului“ Botoşani.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a rămas fără permis de conducere după ce a fost depistat de radar circulând cu viteză foarte mare în afara localităţii Sârca, spre Budăi. Fapta a avut loc duminica trecută, la orele amiezii.
Marius Budăi, originar din Botoşani, circula dinspre Târgu Frumos către Iaşi, venind dinspre casă şi dorind să ajungă la Aeroport, iar după localitatea Sârca a fost depistat de echipamentul radar de pe un autoturism aparţinând Poliţiei Târgu Frumos. Ministrul a fost depistat de radar cu viteza foarte mare, de 142 km/h, pe un tronson de drum limitat la 70 km/h.
„Poliţiştii ieşeni au depistat un bărbat la volanul unui autoturism care conducea cu viteza peste limita legală, iar în urma acestui fapt a fost sancţionat cu amendă de 1.305 lei şi reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile“, a precizat, sec şi oficial, Ioana Buştiuc, din cadrul Poliţiei Iaşi.
Marius Budăi, ministru în Guvernul Dăncilă de numai câteva luni, este un personaj controversat, pregătirea sa pentru acest post lăsând de dorit, relatează ziarul de Iaşi. Presa a relatat că acesta a făcut o facultate în regim privat, la vârsta de 36 de ani. Totodată, presa locală din Botoşani a relatat că acesta a fost, vreme de 13 ani, şofer la Protecţia Copilului în judeţ.
În CV-ul postat pe site-ul Guvernului, el a menţionat că, în perioada 1995-2008, a fost „referent, inspector, inspector de specialitate“ la Direcţia Generală de Asistentă Socială şi Protecţia Copilul Botoşani, iar între 2009 şi 2013, a ocupat postul de „şef serviciu achiziţii publice, administrativ“. Însă, potrivit informaţiilor presei locale, în perioada 1995-2008, adică timp de 13 ani, Marius Constantin Budăi a fost într-adevăr încadrat ca „referent, inspector, inspector de specilitate“, dar, în realitate, a fost şofer la acea Direcţie. Ulterior, el a figurat ca „şef serviciu achiziţii publice, administrativ“, adică magazinerul acestei direcţii.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: