Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a dezvăluit că trei categorii de beneficiari vor primi noi vouchere.
Familiile sărace cu mulți copii, persoanele vârstnice care locuiesc singure și care au vârsta peste 60 de ani şi plafonul de venit până în 2.000 lei şi persoanele cu dizabilități vor putea primi, dacă îndeplinesc condițiile, vouchere de 4.000 de lei.
Este vorba despre vouchere de 4.000 lei pentru repararea locuințelor și, în plus, mai pot beneficia și de voucher pentru electrocasnice, pentru ceea ce înseamnă reintegrare socială, tot în valoarea de 4.000 lei, a precizat, la Antena 3, Marcel Boloș.
„Avem un pachet de servicii pe care îl oferim pentru trei categorii de beneficiari: familiile sărace cu mulți copii, persoanele vârstnice care locuiesc singure și care au vârsta peste 60 de ani şi plafonul de venit până în 2.000 lei, dar şi persoanele cu dizabilități. Este vorba de un pachet de servicii sociale care include și componenta aceasta de reparare a locuințelor, în special locuințele sociale care sunt proprietatea unităților administrativ-teritoriale, dar și proprietatea acestor categorii de beneficiari pe care le-am menționat.
Valoarea acestui voucher este de 4.000 lei pentru repararea locuințelor și, în plus, mai pot beneficia și de voucher pentru electrocasnice, pentru ceea ce înseamnă reintegrare socială, tot în valoarea de 4.000 lei. Avem o țintă de 220.000 de beneficiari pe care o avem stabilită conform programului operațional”, a anunţat ministrul Fondurilor europene, Marcel Boloş, luni, la Antena 3 CNN.