Un alt subiect dezbătut la conferința de presă de către ministrul Ioan Deneș a fost problema deșeurilor care pare să ia amploare în întreaga țară.
Ministrul care a venit astăzi la Botoșani consideră că pentru a se rezolva această problemă trebuie implicate mai multe persoane.
„Trebuie din punctul meu de vedere o abordare integrată și cu cei care gestionează aceste domenii și cu mediul și cu autoritățile publice locale și cu partea dacă doriți de conștientizare a pericolului imens ca în natură să avem astfel de știu eu pet-uri care afectează foarte mult natura pe care toți o iubim și toți vrem să o avem cât mai intactă. Este o problemă pentru care trebuie o abordare integrată”,
Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor
La întrebarea Ați căutat o soluție în acest sens?, ministrul nu a dat un răspuns prea convingător.
„Știți foarte bine că se fac acțiuni și în zona ONG-urilor și voluntariat și împreună cu autoritățile locale, de curățare, colectare”,
Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor
Și a pentru a ilustra cele menționate mai sus a dat și un exemplu din Dobrogea.
„ABA Dobrogea Litoral pentru că se apropie mini-concediul de 1 mai deja au făcut demersuri pentru a fi curățate plajele astfel încât plajele să poată primi turiștii care vor merge în acest mini-concendiu la mare”
Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor