Ministerul Sănătății a respins organigrama de la Mavromati – AFLĂ cine spune asta

 

Informația a fost făcută publică de vicepreședintele liberal al Consiliului Județean. Cătălina Lupașcu a evitat să precizeze sursa, dar a susţinut că Ministerul Sănătăţii ar fi respins de trei ori noua structură organizatorică rezultată prin trecerea Maternităţii, Pediatriei şi Psihiatriei în subordinea Spitalului Judeţean.
Potrivit acesteia, problema ar fi provenit de la numărul mare de secţii – 57, pe care l-ar fi prezentat conducerea unităţii oficialilor guvernametali. „Trebuie să fie un spital suplu, nu un mastodont”, a declarat Cătălina Lupaşcu. Ea a adăugat că în vederea obținerii gradului dori s-ar fi diminuat până la 37 numărul de secții. Managerul de la „Mavromati” mai are la dispoziţie luna decembrie pentru a obţine acordul Ministerului Sănătăţii pentru încadrarea în categoria a III – a. În caz contrar, din 2012 spitalul va fi retrogradat în categoria a IV- a, cu o penalizare financiară semnificativă. Comasarea spitalelor menţionate a fost aprobată de consilierii judeţeni încă de la finele lunii octombrie, însă pentru ca aceasta să fie efectiv pusă în practică trebuie aprobată şi de minister. În caz contrar unităţile vor continua să funcţioneze separat. (S.B.)
CITEŞTE CUM S-A APROBAT COMASAREA LA CJ:
 Blat de proporţii la CJ, USL-iştii au votat în secret comasarea