Ministerul Culturii finanțează un proiect al Memorialului Ipotești
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, a obținut finanțarea, de către Ministerul Culturii, a proiectului „Zilele Eminescu, ediția iunie”. Proiectul a fost depus la programul Cultură scrisă: târguri/saloane de carte; poezie.
Proiectul are drept scop îmbunătățirea și diversificarea ofertei culturale și oferirea de produse culturale de calitate publicului din zone cu acces limitat la cultură prin organizarea a trei evenimente în cadrul Zilelor Eminescu, ediția din iunie: un festival de poezie prin care să se realizeze un dialog formativ între poeții debutanți și publicul-cititor din mediul rural, cu editori și critici literari, scriitori cu experiență, urmărind susținerea și promovarea poeților debutanți, pe de o parte, și cultivarea interesului pentru poezie la un public cât mai larg; un târg de carte, prin care se va urmări promovarea editurilor și a cărții în județul Botoșani; o gală de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum, care va urmări atât promovarea poeziei de calitate, cât și formarea, la public, a deprinderilor de apreciere estetică şi axiologică.
Acordarea Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum este unul dintre proiectele cele mai longevive ale Memorialului Ipotești. Premiul a fost inițiat la propunerea poetei Ileana Mălăncioiu (laureată a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia) în 1998 și decernat prima oară pe 15 ianuarie 1999. În 2023, cu ocazia ediției a 25-a a Premiului, având intenția de a-i promova pe toți debutanții înscriși în concurs, Memorialul Ipotești a lansat Festivalul de Debut, activitate care precedă Zilele Eminescu, ediția din iunie, și, implicit, gala de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum.
La prima ediție a festivalului au participat 16 poeți care au debutat editorial în 2022, programul incluzând ateliere de Spoken Word (coordonate de Cosmin Perța și Iulian Morar), recitaluri ale poeților debutanți și lecturi din Eminescu, susținute de poeții debutanți. Pentru ediția a 2-a a Festivalului, Memorialul Ipotești își propune lărgirea programului, incluzând, pe lângă atelierele și recitalurile Spoken Word, întâlniri ale poeților debutanți cu elevii, lecturi ale poeților consacrați, lansări de carte de poezie, mese rotunde cu participarea editorilor și a criticilor literari, un dialog cu poeții din județul Botoșani, lecturi în stradă.
Târgul de carte este legat direct de editarea de poezie și nu doar, fiind primul de acest fel în județul Botoșani. Organizatorii își propun să invite 15 edituri care, pe parcursul perioadei de desfășurare a Zilelor Eminescu, să-și expună oferta de carte, să organizeze lansări de carte și dialoguri cu publicul.
Gala de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum va fi însoțită de o masă rotundă la care membrii juriului național de acordare a Premiului vor discuta despre debuturile anului 2023, și de u recital al poeților nominalizați.
Proiectul „Zilele Eminescu” se va desfășura în perioada 12 iunie – 15 iunie 2024.