Mincă „s-a împăcat” cu Ţurcanu şi a dat mâna cu Roxana

 

Liliana Mincă a făcut show şi la ceremonia de înmânare a mandatelor care a avut loc în vineri la Instituţia Prefectului. Parlamentarul PP DD de Botoşani a intrat în sala mare a instituţiei cu o întârziere de aproximativ 10 minute şi imediat a fost chemată de Lăcrămioara Axinte, preşedintele BEJ pentru a-şi ridica certificatul de ales.

Liliana Mincă a devenit deputat pe Colegiul Săveni la redistribuire şi în modu-i obişnuit a ţinut să le mulţumească alegătorilor săi pentru încrederea acordată. „Le mulţumesc botoşănenilor mei din Săveni”, au fost cuvintele noului deputat care a fost oarecum contrazisă de cineva din apropiere care i-a reamintit că a obţinut un mandat suplimentar: „Nu contează, fac parte din noul Parlament”, a declarat Mincă. La închiderea ceremoniei Liliana Mincă s-a apropiat de Florin Ţurcanu pentru a-l felicita moment în care din nou a fost întrebată dacă s-a împăcat cu şeful CJ pe care l-a criticat în nenumărate rânduri la televiziunile centrale şi pe care l-a ameninţat cu plângeri penale. „Eu nu am nimic cu nimeni, dacă vreţi mă duc şi la Roxana să o felicit, poftim”, a spus Mincă care şi-a pus în aplicare afirmaţia şi a dat mâna cu Roxana Anuşcă, cea care de altfel a obţinut majoritatea pe colegiul în care a avut-o contracandidată pe populara OTV-istă.