Milionarul din Botoșani care construiește iar în centrul orașului: blocuri cu spații comerciale și birouri, locuri de parcare, chiar și-un after school

O nouă investiție mobiliară importantă va fi făcută într-o zonă centrală a municipiului Botoșani și îi aparține și de această dată omului de afaceri Tonino Boldea.

 

Va fi realizată pe strada Teatrului pe terenul unde a funcționat societatea Vinalcool, unde va fi ridicat un bloc de locuințe colective cu spații comerciale și birouri la parter și apartamente la etajele superioare.

 

„Pe terenul în suprafață de 4.206 mp există în acest moment trei clădiri: un pavilion administrativ în suprafață de 310 mp, un fost depozit de ambalaje de 146 mp și o fostă clădire de producție de 240 mp. Corpul C1, pavilionul administrativ este o clădire monument istoric, datată din 1916, acest lucru fiind inscripționat și pe fațada clădirii. Pe lângă clădirea monument istoric de pe amplasament, terenul pe care se intenționează realizarea investiției, se află în zona de protecția a altor trei monumente istorice”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Sinagoga Mare Botoșani, o locuință P+1 și Casa Vrabie de pe strada Cuza Vodă.

 

În aceste condiții investitorul va trebui să obțină o serie de avize de la comisia de monumente istorice de la Suceava. Celelalte două clădiri de pe amplasament sunt propuse spre demolare.

 

Pavilionul administrativ care este monument istoric nu poate fi dărâmat și va fi integrat în peisajul total, primind ulterior o destinație de after-school sau grădiniță.

 

 

„Într-o laterală a acestei clădiri monument istoric, investitorul intenționează să construiască un bloc cu două scări: Scara A având regim de înălțime parter cu 5 etaje având etajul 6 și 7 retras și Scara B având parter cu 6 etaje, având etajul 7 retras. Pe scara A vor fi 36 de apartamente iar pe scara B, 38 de apartamente, deci în total 74 de apartamente”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Pentru a asigura locurile necesare de parcare, investitorul a cumpărat încă un teren de aproape 700 mp, situat vis a vis de amplasamentul principal.

16,5% din suprafața totală a terenului va fi amenajată cu spații verzi.

 

Proiectul se află în faza de dezbatere publică până la emiterea Planului Urbanistic Zonal (PUZ), această decizie urmând a fi luată de specialiștii Primăriei, în condițiile în care deja sunt o serie de petiții înregistrate, din partea cetățenilor din zonă.

 

„Petițiile au diferite obiecțiuni vis a vis de această investiție. Spre exemplu, trei petiții se referă la faptul că, proiectantul propune realizarea unei alei de acces rutier dinspre terenul aferent investiției către strada Cuza Vodă. Locatarii de la blocurile cu regim de înălțime P+2 de pe strada Cuza Vodă se opun creării unui acces auto printre blocurile care sunt construite aproape unele de altele și nu doresc zgomot pe sub geamurile dlor”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Alte petiții se referă la gradul de însorire, ceilalți vecini nu își doresc să fie umbriți de blocurile înalte ce se doresc a fi ridicate. Arhitectul șef urmează să decidă dacă va da aviz de oportunitate documentației pentru această investiție. Se caută soluții și pentru fluidizarea traficului din zonă.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store