Joi a fost depistat în municipiul Botoşani, Lucian B., din satul Plopenii Mici, comuna Ungureni, în timp ce deţinea şi oferea spre comercializare obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.
Asupra acestuia au fost găsite 25 cutii petarde, 236 pachete pocnitori şi 11 pachete rachete, totalizând 17.266 bucăţi obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, pentru care nu deţinea autorizaţie de comercializare. Lucian B. este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producere, experimentare, prelucrare, deţinere, transport, folosire sau orice alta operaţiune cu materii explozive, efectuate fãrã drept. „În perioada 15.11.2010 – 14.01.2011, în cadrul acţiunii „FOC DE ARTIFICII 2010 – 2011” poliţiştii vor desfăşura toate activităţile necesare şi vor dispune toate măsurile ce se impun pentru prevenirea şi combaterea cu fermitate a comerţului şi folosirii ilegale a obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice”, a afirmat inspectorul principal Daniela Darea, purtător de cuvînt al IPJ Botoşani.