Mii de euro pentru Flutur și Macaleți, prefectul bate pasul pe loc, campionul de la Apă cu ”salariu nesimțit”, aproape detronat!

Din fericire pentru el, ocupantul scaunului de director general de la Nova Apaserv iese deocamdată din atenția opiniei publice, ca persoană cu ”salariu nesimțit”. L-au ajuns la acest capitol, de la începutul lunii în curs, demnitarii care conduc orașul și județul. Mai puțin prefectul care este pus de Legiuitor, dintr-o scăpare probabil, pe ”hold”.

 

Mult așteptata lege a salarizării unitare se presupune că a adus un echilibru în instituțiile publice. În cazul de față facem referire la unități administrativ teritoriale și funcții de demnitate publică.

 

S-a reglat modul de remunerare al conducătorilor unităților publice, din punctul de vedere al ierarhiei funcțiilor și s-a ieșit din situația în care subalternii aveau salarii cu mult mai mari decât șefii lor.

 

Astfel, prin legea salarizării unitare, salariile persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică și nu numai, sunt calculate conform unor coeficienți aferenți fiecărei funcții care se înmulțesc cu valoarea salariului minim pe economie.

 

Așadar, la Primăria Botoșani, primarul și viceprimarul au stabilit un coeficient 9 respectiv 8, pentru că se află în fruntea unui municipiu reședință de județ, iar salariul primarului este calculat astfel 9 x 1.450 lei =13.050 lei.

 

Viceprimarul are coeficient 8, ceea ce înseamnă 8 x 1.450 lei =11.600 lei.  

 

De la primar începând, în mod descrescător, se vor stabili și salariile celorlalte persoane din Primărie.

 

În cazul persoanelor cu funcții de conducere de la Primăria Botoșani, nici un salariu de bază nu poate depăși nivelul salarial al viceprimarului, adică se va ține cont de ierarhie.

 

Schimbări au intervenit și în cazul consilierilor locali ce vor avea 10% din indemnizația primarului pentru maximum de ședințe din respectiva luna, respectiv 1.305 lei brut. Ceea ce înseamnă o valoarea aproape dublă față de indemnizația trecută.

 

Art. 39 – Indemnizațiile consilierilor locali și consilierilor județeni Prin derogare de la prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 1 iulie 2017 - 31 decembrie 2021, indemnizația maximă lunară de care beneficiază consilierii locali pentru participarea la numărul maxim de ședințe este de 10% din indemnizaţia lunară a primarului, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului general al municipiului Bucureşti, după caz.

 

 

 

În cazul administratorului public din Primărie, salariul este stabilit de primar între indemnizația viceprimarului și a secretarului. La momentul prezent, urmează să fie stabilită indemnizația secretarului, de către Consiliul Local, acesta fiind forul decisiv la stabilirea coeficientului, pentru formula de calcul.

 

La administrator public, salariul merge până la maximul de 11.600 lei cât este salariul viceprimarului. 

 

„Aceste salarii se stabilesc începând cu luna iulie. Încercăm să facem grile având în vedere salariile în plată. Ar trebui introduse și tichete de masă sau de vacanță, deci sumele astea introduse în coeficienții de bază, care vor fi aprobați, vedem, facem calcule. Așa ar trebui să nu fie scăderi de salarii”,

Anca Dumitrescu, șeful Serviciul Resurse Umane din cadrul Primăriei Botoșani

 

Pentru ceilalți funcționari coeficienții se stabilesc de CL.

 

Situația este aproximativ aceeași și la Consiliul Județean Botoșani. Președintele CJ va avea un salariu identic cu al primarului, iar vicepreședinții cu cele ale viceprimarilor.

 

”Ajutoarele mele, ca să nu le spun vicepreședinți, au indice 8. Dl secretar al județului, sub salariul vicepreședinților. Și salariile la tot ce înseamnă funcție publică a CJ-ului și a instituțiilor subordonate, vor fi sub vicepreședinte, așa spune legea”,

Costică Macaleți, președinte CJ Botoșani

 

Asemenea Primăriei, sunt purtate negocieri cu salariații și la Județ unde s-a ajuns la un acord ca, pentru a nu se înregistra diminuări, fiecare salariat să se împartă la 1.450 de lei, valoarea salariului minim, pentru a se stabili coeficienții.

 

”Ne-am consultat. Guvernul, pe bună dreptate a aruncat mingea fierbinte la administrațiile publice locale. Eu ca să nu am discuții cu personal, am spus în felul următor: faceți un coeficient de ierarhizare la ce există acum. Sunteți mulțumiți de salarii, ați luat 70%, ceea ce a înrobit foarte mult CJ-ul din punct de vedere al banilor”,

Costică Macaleți, președinte CJ Botoșani

 

Nu se ridică la nivelul așteptărilor, personalul contractual care, prin aplicarea legii salarizării unitare este la un nivel salarial scăzut, chiar și după aplicarea coeficienților de calcul. Însă aici, o eventuală majorare este decisă de plenul județean.  

 

Consilierii consilierii județeni vor beneficia de 10% din indemnizația președintelui, ceea ce înseamnă o creștere semnificativă.

 

La fel și membrii Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) care primesc 10 procente din indemnizația președintelui, dacă se întrunesc de două ori pe lună adică 1.300 de lei brut.

 

 

 

În schimb, la Prefectura Botoșani, la acest moment șefii bat pasul pe loc în ceea ce privește majorările salariale.

 

Și asta pentru că se așteaptă un cod administrativ pentru înalții funcționari publici.

 

”În ceea ce privește salariul prefectului și subprefectului, în grila din legea salarizării, funcția de prefect și subprefect este prinsă pe partea de demnitari publici. Prefectul și subprefectul în momentul de față sunt înalți funcționari publici. Nu e nimic sigur. Lucrul acesta se va stabili la nivel de MAI și probabil că vom primi un document în perioada următoare, să vedem în ce categorie ne încadrăm”,

Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani

 

Foarte posibil ca și prefecților să le fie atribuit un coeficient 9 și astfel să aibă salarii identice cu primarul și președintele CJ.

 

În prezent, prefectul beneficiază de un salariu care se ridică la 7.800 de lei brut.