Mii de bugetari botoşăneni, loviţi şi în secret, la bani, de Guvern

 

Încă o veste proastă pentru o bună parte din cei peste 20.000 de bugetari din Botoşani. Fără să facă vreun anunţ în acest sens, Guvernul a adoptat pe 19 mai o ordonanţă de urgenţă prin care lasă unii angajaţi de la stat fără bani.

Bugetari

Aceasta nu a fost deloc mediatizată şi reprezintă o nouă lovitură pentru cei care nu lucrează la privat. Executivul a hotărît să decaleze cu încă doi ani plata a diverse drepturi băneşti cîştigate în instanţă de bugetari. Astfel, prin OUG 45/2010 s-a modificat OUG 71/2009. Ordonanţa de anul trecut prevedea că banii cîştigaţi în urma unor procese nu se plătesc toţi odată, ci eşalonat, 34% în 2010 şi cîte 33% în 2011 şi 2012. M.OrosanuEi bine, prin actul normativ recent adoptat se decide că banii nu se mai achită după acest grafic, ci tocmai începînd de peste doi ani. Astfel, în 2012 ar urma să se dea 34% din valoarea titlului executoriu, iar în 2013 şi 2014 cîte 33%. Cu alte cuvinte, deşi oamenii au hotărîri definitive şi irevocabile, precum şi titlu executoriu, tot nu îşi vor lua banii.

„Tot ceea ce face Guvernul actual elimină statul de drept”

Liderii sindicali cred că este o gravă ingerinţă a Executivului în Justiţie, puterile în stat nemaifiind practic separate atît timp cît Guvernul zădărniceşte punerea în practică a unor hotărîri judecătoreşti. „Ăsta nu mai este stat de drept. Tot ceea ce face Guvernul actual elimină statul de drept. Să nu mai poţi obţine un drept în instanţă înseamnă că se poate întîmpla orice”, ne-a declarat Marius Oroşanu, preşedintele Cartel Alfa Botoşani. Printre angajaţii afectaţi sînt cei din învăţămînt, de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau de la Primăria Dorohoi, care aveau cîştigate procese în instanţă şi care acum nu îşi vor mai putea primi banii.